Statul s-a împrumutat din nou la bănci

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Statul s-a împrumutat din nou la bănci

Economie 22 Iunie 2010 / 00:00 316 accesări

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a vândut, ieri, certificate de trezorerie cu discont pe 12 luni, de 330,8 milioane lei (78,3 milioane euro), pentru care plăteşte un randament mediu de 6,85% pe an, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR). Valoarea anunţată iniţial a licitaţiei era de 1,2 miliarde lei, iar randamentul maxim acceptat a fost de 6,98% pe an. Băncile au depus cereri de cumpărare de 1,55 miliarde lei (368 milioane euro). În iunie, MFP şi-a propus să atragă 4,6 miliarde lei prin cinci emisiuni de titluri de stat, cea mai mare parte a banilor urmând să fie plasaţi prin emisiuni de obligaţiuni. În cele din urmă, însă, a atras numai 958 milioane lei, ca urmare a nivelului ridicat al randamentelor cerute de bănci. De la începutul acestui an, MFP a atras 20,77 miliarde lei de pe piaţa locală, în condiţiile în care anunţase iniţial că vrea să atragă între 10 şi 12 miliarde lei în primul trimestru şi 11-13 miliarde lei în al doilea trimestru. Anul trecut, Finanţele au luat din piaţă aproape 65 miliarde lei (peste 15 miliarde euro), de peste cinci ori mai mult decât în 2008. În plus, în martie, România a plasat pe piaţa externă 1 miliard euro, prin obligaţiuni cu maturitate la cinci ani, la o rată a cuponului de 5%. Randamentul pentru acestea a fost de 2,68 puncte procentuale peste mid-swap. Preţul a fost de 99,25% din valoarea nominală, iar randamentul, de 5,18%.

Taguri articol


12