Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat ieri 909,5 milioane de lei de la băncile comerciale prin vânzarea de certificate de trezorerie cu scadenţa la şase luni, la un randament de 7%, similar cu cel din licitaţia precedentă pentru astfel de titluri. Valoarea programată a operaţiunii de ieri a fost de un miliard de lei, iar valoarea totală a cererilor din partea băncilor s-a ridicat la puţin peste 1,6 miliarde de lei. Randamentul maxim acceptat de către Finanţe a fost tot de 7% pe an. Cea mai recentă operaţiune pentru titluri similare a fost organizată pe 20 septembrie, când Ministerul a împrumutat 912,02 milioane de lei, la 7% pe an. Finanţele vor să atragă în luna octombrie 4,6 miliarde de lei prin vânzarea de titluri de stat, valoarea propusă fiind similară cu cea din ultimele luni, dar cu mult peste media sumelor efectiv împrumutate. MFP a vândut în luna septembrie obligaţiuni de stat şi certificate de trezorerie în valoare totală de 2,16 miliarde de lei, mai puţin de jumătate din valoarea programată. Începând cu luna martie, Ministerul Finanţelor a menţinut randamentul la maxim 7%, cu excepţia titlurilor pe termen lung, caz în care s-a împrumutat şi cu 7,1%, însă, în majoritatea situaţiilor, Trezoreria a atras finanţări sub valorile programate în fiecare licitaţie. De la începutul acestui an, Ministerul Finanţelor a împrumutat 28,209 miliarde lei de la bănci prin vânzarea de titluri de stat.