Statul se împrumută iar la bănci

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Statul se împrumută iar la bănci

Economie 03 Decembrie 2010 / 00:00 343 accesări

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) vrea să atragă în luna decembrie 4,6 miliarde de lei prin vânzarea de titluri de stat, valoarea indicativă fiind similară cu cele propuse în ultimele luni şi peste media sumelor pe care Trezoreria a reuşit să le împrumute. Astfel, Finanţele scot la vânzare în ultima lună a anului obligaţiuni de stat în valoare cumulată de 800 milioane lei şi certificate de trezorerie de 3,8 miliarde de lei. Prima operaţiune este programată pentru luni, 6 decembrie, pentru vânzarea de certificate cu maturitatea la şase luni, în valoare de un miliard de lei. Ministerul Finanţelor Publice s-a împrumutat în luna noiembrie cu 4,3 miliarde lei, sub valoarea propusă, de 4,6 miliarde lei, după ce într-una dintre cele cinci licitaţii organizate instituţia a refuzat toate ofertele băncilor, considerând randamentele solicitate de către acestea prea ridicate. Totodată, Trezoreria a atras în noiembrie 1,3 miliarde euro prin vânzarea de obligaţiuni cu scadenţa la trei ani. De la începutul acestui an, Ministerul Finanţelor s-a împrumutat cu 33,39 miliarde lei de la bănci prin vânzarea de titluri de stat. Pentru acest an, Guvernul s-a angajat să menţină deficitul bugetar sub 6,8% din produsul Intern Brut (PIB) şi să-l reducă anul viitor la 4,4% din PIB. Pentru finele acestui an, PIB este estimat la 511,58 miliarde de lei.



12