Statul se joacă de-a procentele la reactoarele 3 şi 4 ale CNE Cernavodă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Statul se joacă de-a procentele la reactoarele 3 şi 4 ale CNE Cernavodă

Eveniment 07 Aprilie 2011 / 00:00 740 accesări

Statul român se joacă de-a procentele în ceea ce priveşte participarea la construcţia reactoarelor 3 şi 4 ale Centralei Nucleare Electrice (CNE) de la Cernavodă, bătându-şi joc de firmele care vor să investească în acest proiect. După ce, în primă fază, a precizat că vrea să fie în minoritate la procentul de participare, pentru ca apoi să se răzgândeacă şi să ceară majoritatea de 51% în ce priveşte participaţia la procent, statul român, prin Societatea Naţională Nuclearelectrica, a anunţat că vrea, din nou, să nu mai deţină majoritatea privind participarea sa la construcţia celor două reactoare. Astfel că, potrivit datelor Nuclearelectrica, statul român va demara procedura de atragere de noi investitori în proiectul viitoarelor Reactoare 3 şi 4 de la CNE, astfel încât participarea sa în proiect să scadă până la un procent de 40%. „Opţiunea nucleară rămâne în continuare una fermă pentru România. Reactoarele 3 şi 4 vor beneficia de îmbunătăţiri de proiect faţă de unitatea de referinţă - Unitatea 2, care au ca scop atingerea performanţei în domeniul securităţii nucleare şi a fezabilităţii economice”, arată Nuclearelectrica. Aceste bâlbe şi bâlbâieli ale statului i-au determinat pe investitori să ezite în a participa la proiectul de la Cernavodă. Pe de altă parte, reprezentanţii Nuclearelectrica spun că investitorii rămaşi în proiect, Enel şi ArcelorMittal, şi-au exprimat încrederea şi determinarea de a continua proiectul alături de statul român. De asemenea, oficialii companiei de stat precizează că accidentul nuclear din Japonia nu va influenţa planurile României din sectorul nuclear şi că ţara noastră va continua proiectele din domeniu întrucât energia nucleară rămâne în continuare o soluţie la nivel local şi global. Nuclearelectrica a cumpărat, recent, cu 4 milioane euro, acţiunile pe care societăţile RWE, Iberdrola şi GDF Suez le deţineau (24,5% acţiuni cumulat) în societatea de proiect EnergoNuclear, care urmează să construiască reactoarele nucleare 3 şi 4 de la Cernavodă.

Lămuriri despre siguranţa Centralei

Europarlamentarii Daciana Sârbu (PSD) şi Cristian Buşoi (PNL) au adresat Comisiei Europene o interpelare pe tema centralei nucleare de la Cernavodă, solicitând clarificări privitoare la standardele de siguranţă nucleară ale acesteia. „În avizul favorabil dat de Comisie în 2010 pentru viitoarele reactoare 3 şi 4 de la Cernavodă se precizează că acestea vor corespunde unor standarde mai ridicate de siguranţă, ceea ce ridică, implicit, semne de întrebare în legatură cu siguranţa reactoarelor 1 şi 2, funcţionale în prezent. Astfel, în avizul CE se precizează că noile reactoare vor beneficia de îmbunătăţiri generale, inclusiv niveluri de siguranţă mai înalte, o mai bună capacitate de reacţie la accidente grave, precum şi o protecţie mai eficientă în caz de incendiu. Această evaluare poate însemna ca reactoarele 1 şi 2 prezintă standarde de siguranţă inferioare exigenţelor actuale ale CE, motiv pentru care solicităm un punct de vedere oficial al Comisiei pe aceasta temă”, se arată într-un comunicat al celor doi europarlamentari care au adăugat că, în contextul problemelor din Japonia, presa românească ridică diferite semne de întrebare cu privire la centrala de la Cernavodă. „Comisia Europeană trebuie să ne ofere tuturor răspunsuri ferme, pentru ca teama şi confuzia din prezent să dispară”, a precizat Daciana Sârbu, care activează în Comisia de Mediu, Sănătate Publică şi Siguranţă Alimentară a PE.



12