Statul, singurul beneficiar al Codului Muncii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Încep protestele!

Statul, singurul beneficiar al Codului Muncii

Eveniment 28 Februarie 2011 / 00:00 771 accesări

În condiţiile în care atât sindicaliştii, cât şi peste 80% din reprezentanţii patronatelor se opun modificărilor aduse de Guvern Codului Muncii, se naşte întrebarea de ce Executivul ţine cu tot dinadinsul ca actul normativ să fie adoptat în forma actuală şi cui folosesc aceste prevederi. Potrivit juriştilor, principalul beneficiar al schimbărilor propuse de ministrul Muncii Ioan Botiş este nimeni altul decât statul român, întrucât bugetarii ies din sfera de aplicare a prevederilor în materie de Codul Muncii. Astfel, autorităţile nu vor mai fi obligate să respecte procedurile aplicabile celorlalţi angajatori în cazul concedierilor colective şi al negocierilor privind salariile. „Modificările propuse de guvernanţi contravin directivelor europene. Nu o spunem noi, ci o spun chiar reprezentanţii organizaţiilor europene cărora le-a fost adusă la cunoştinţă situaţia din România. Se încearcă renunţarea la drepturile câştigate de-a lungul anilor de angajaţi”, a declarat liderul Cartel Alfa Constanţa, Ion Caraignat.

FORMĂ FĂRĂ FOND. Specialiştii în domeniu atrag atenţia guvernanţilor că legislaţia Muncii din România nu poate copia fidel modelul european, pentru că principalele economii din UE se confruntau cu problemele României în anii \'60-\'70, când aveau cu totul alte reglementări. Mai exact, în acest moment, se încearcă, forţat, aducerea României la nivelul celorlalte state UE, din punct de vedere legislativ, fără să se ţină cont de condiţiile economice şi sociale din ţară, care nu permit punerea în aplicare a modificărilor aduse legislaţiei. „Deşi se aduce de multe ori în discuţie modelul vest-european pe care reglementarea pieţei muncii din România ar trebui să îl copieze, nu trebuie să uităm că acesta se aplică în prezent unor economii aflate într-un stadiu de dezvoltare cu totul diferit de cel al României. Rămâne să vedem, după 1 - 2 ani, ce efecte va produce noul cod”, a declarat juristul Şerban Pâslaru, partener la casa de avocatură Ţuca Zbârcea & Asociaţii.

SINDICALIŞTII, ÎN STRADĂ. Premierul Emil Boc a anunţat, că, în această săptămână, Guvernul îşi va asuma răspunderea în Parlament pe Codul Muncii. În replică, liderii confederaţiilor sindicale au declarat că au stabilit pichetarea intrărilor în sediul Parlamentului, pichetări şi vizite la domiciliu şi la sediile PDL, UDMR, UNPR, minorităţi, pentru depunerea solicitărilor sindicale, mitinguri în teritoriu, cu reunirea oamenilor pe drumurile europene sau naţionale şi grevă de avertisment în ziua votului în Camera Deputaţilor. La nivel local, în fiecare luni începând de astăzi şi până pe 18 aprilie, vor fi mitinguri în faţa prefecturilor, precum şi a primăriilor din Bihor, Botoşani, Harghita, Constanţa şi Caraş-Severin. În faţa Prefecturii Constanţa se vor strânge, astăzi, peste 1.000 de sindicalişti care vor cere renunţarea la modificările aduse Codului Muncii. „În cazul în care cererea noastră nu va fi ascultată, vom ajunge până la greva generală”, a declarat liderul CNSLR Frăţia Constanţa, Constantin Grosu.



12