Revoltător! În acest an, statul român va aplica o politică fiscală demnă de Vestul sălbatic. Astfel, Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală (ANAF) va taxa cu 16% averile nedeclarate, iar justiţia va analiza ulterior dacă banii au fost obţinuţi printr-o infracţiune, potrivit spuselor primului-ministru Emil Boc. „În două trepte, ANAF analizează şi spune „Dumneavoastră aţi avut venituri legale de 100 lei. În aceeaşi perioadă de timp, aveţi în avere o creştere de 1.000 lei”. Primul lucru pe care îl fac este să îţi taxez diferenţa de la 100 la 1.000 cu 16% şi să trimit dosarul la Parchet, ca să evalueze dacă acea parte este sau nu ilicită. ANAF taxează, ca să se recupereze prejudiciul, Parchetul analizează dacă este infracţiune sau nu”, a spus Emil Boc. De ce urmează statul român motto-ul „Mai întâi împuşcă, apoi pune întrebări”? Pentru că are nevoie urgentă de bani şi trebuie să improvizeze, întrucât nu este în stare să atragă miliardele de euro pe care Uniunea Europeană le pune la dispoziţia României şi nici să ia măsuri care să scoată economia din criză.