Comisia pentru administraţie publică din Camera Deputaţilor a adoptat, ieri, raportul Legii Statutului funcţionarilor publici elaborat de Guvern, propunând plenului noi modificări referitoare la micşorarea vechimii necesare pentru pomovarea funcţionarilor publici, care să intre în vigoare din 2011. Membrii Comisiei de administraţie au decis reducerea numărului de ani necesari pentru promovarea în funcţie a funcţionarilor publici, de la patru, la trei ani şi reducerea numărului de ani necesari în specialitatea studiilor necesare funcţiei publice pentru ocuparea funcţiilor de conducere, de la cinci, la trei ani. În plus, Comisia pentru administraţie publică a decis să adopte şi amendamentul propus de deputaţii jurişti privind suspendarea aplicării prevederilor legii privind promovarea funcţionarilor publici până la data de 31 decembrie 2010. Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.