Statutul staţiunilor de interes balnear, reglementat prin lege

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Valorificare

Statutul staţiunilor de interes balnear, reglementat prin lege

Administrație 07 Septembrie 2013 / 00:00 546 accesări

Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, i-a asigurat pe cei care vor să investească în turism de sprijinul autorităţilor locale. În cadrul dezbaterilor celei de-a IX-a ediţii a Bursei şi Forumului de Turism Balnear, care au avut loc în staţiunea Saturn, edilul-şef al Mangaliei a declarat că cele şase staţiuni aferente Mangaliei sunt de interes naţional şi trebuie puse în valoare, îndeosebi pentru resursele naturale pe care le găsim în această zonă. „Avem zece izvoare termale cu proprietăţi curative însemnate, iar pentru cei care vor veni să investească în această zonă, municipalitatea va crea un pachet de facilităţi“, a declarat Cristian Radu. La rândul său, ministrul Turismului, Maria Grapini, a menţionat că, prin produsele definite la nivelul structurii pe care o conduce, turismul balnear ocupă primul loc şi a încurajat totodată patronatele din turism să ceară mai mult de la Guvern. De asemenea, Maria Grapini a vorbit despre rezolvarea aspectului arhitectural al fiecărei staţiuni de interes naţional din ţară şi a mai precizat că se lucrează la o lege a turismului, care va reglementa şi activitatea din turismul balnear.



12