Marius Stavrositu, centrul campioanei României, HCM Constanța, este, cu siguranță, unul dintre cei mai talentați handbaliști ai ultimului deceniu din țara noastră. Ajuns la vârsta de 34 de ani, Stavrositu continuă să facă spectacol indiferent de locul unde evoluează, atrăgându-și chiar și simpatia și respectul suporterilor adverși prin pasele și reușitele cu totul deosebite. Crescut la CSȘ 1 Constanța, campion la juniori cu regretatul profesor Mihail Făgărășan, și apoi multiplu campion la seniori cu HCM Constanța și Steaua București, “Pablo” este mândru că unul dintre cele mai frumoase goluri reușite în ultimul sezon, cel din semifinala cu HC Vaslui, din Cupa României, când a executat antologic, cu efect, o lovitură de la 7 metri, a intrat în topul celor mai frumoase reușite ale sezonului 2013-2014 din Europa. În același top se mai regăsesc handbaliste și handbaliști celebri din Europa, precum Anita Gorbicz (centru - Gyor), Maria Adler (inter stânga - HC Odense), Mikkel Hansen (inter dreapta, acum, la PSG Handball), Gasper Marguc (extremă dreapta - Celje Pivovarna Lasko), Timur Dibirov (extremă stânga - Vardar Skopje) sau Uwe Gensheimer (extremă stânga - Rhein Neckar Lowen). Topul este realizat de site-ul de specialitate handball-planet.com, unde suporterii constănțeni și nu numai pot vota până la 25 august (adresa: http://www.handball-planet.com/vote-for-the-handball-goal-of-the-season-20132014/).
„Mă simt onorat că mă aflu într-un astfel de top, alături de mari jucători din Europa. De mic exersam astfel de aruncări la antrenamente, care au o doză destul de mare de risc. Este ca o scăriță la fotbal, frumoasă, dar dacă nu îți iese... Bineînțeles că antrenorii nu sunt de acord cu astfel de lucruri și mereu mi se spunea la antrenamente să nu mai încerc, dar sunt genul care preferă spectacolul, cum s-ar spune două pase frumoase în locul unui gol urât”, a precizat Stavrositu. Coordonatorul de joc al HCM-ului promite să-și pună “semnătura” și în viitor pe goluri sau pase care să facă deliciul tribunei. „Voi încerca probabil, dar trebuie să vezi momentul în care încerci așa ceva și de cel pe care îl ai în față. În timpul meciurilor se adună presiune, scorul poate fi unul care să nu-ți permită riscul, dar atunci când îți iese poate conta mult și pentru moral”, a mai spus Marius “Pablo” Sravrositu.
Clasamentul până la închiderea ediției era următorul: 1. Timur Dibirov - 776 voturi, 2. Mikkel Hansen - 655 voturi, 3. Anita Gorbitz - 480 voturi, 4. MARIUS STAVROSITU - 392 voturi, 5. Maria Adler - 346 voturi, 6. Gasper Marguc - 300 voturi, 7. Uwe Gensheimer - 117 voturi, 8. Espen Smelpass - 32 voturi.