Steaua... fără nume

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Steaua... fără nume

Eveniment 09 Decembrie 2014 / 00:00 1126 accesări

Pentru campioana României la fotbal, Steaua București, ultima etapă a turului Ligii 1 la fotbal, sezonul 2014-2015, a fost una inedită. Disputată duminică seară, în Ghencea, partida dintre Steaua și CSMS Iași a consemnat duelul dintre... GAZDE și CSMS IAȘI, câștigat de steliști, cu scorul de 1-0. Golul a fost marcat în al patrulea minut al prelungirilor de fundașul Szukala, cu o lovitură cu capul, fază la care Grahovac l-a faultat pe stelist. Portarul oaspeţilor a fost eliminat după intrarea la Szukala, primind al doilea cartonaș galben și implicit pe cel roșu. Iar în minutul 90+7 a fost eliminat şi Prepeliţă, de la Steaua, tot după primirea celui de-al doilea cartonaş galben.

Steaua a jucat fără însemnele clubului pe tricouri, numele şi emblema lipsind şi de pe tabela de marcaj a stadionului. Instanţa supremă a anulat, săptămâna trecută, printr-o decizie irevocabilă, marca Steaua Bucureşti înregistrată de clubul de fotbal al lui Gigi Becali, în procesul intentat acestuia de Clubul Sportiv al Armatei. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a anulat, prin decizia de miercuri, marca Steaua Bucureşti înregistrată sub nr. 061735 în 29 ianuarie 2004 de SC Fotbal Club Steaua Bucureşti SA. Clubul de fotbal deţinut de Gigi Becali a fost acţionat în instanţă în 2011 de Clubul Sportiv al Armatei „Steaua” Bucureşti, care a cerut anularea mărcii înregistrate de cel dintâi. Tribunalul Bucureşti a respins această cerere în 17 aprilie 2012, decizie menţinută de Curtea de Apel Bucureşti în 20 decembrie 2013.

ILIE NĂSTASE: „ESTE O RUŞINE CEEA CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA ŞI ÎN POLITICĂ, ŞI ÎN SPORT”

După încheierea partidei de duminică, fostul mare tenisman Ilie Năstase a declarat: „Mi-au plăcut... gazdele. Este o ruşine ceea ce se întâmplă în România şi în politică, şi în sport. Nu vrem deloc să devenim o ţară normală, aşezată. În curând cred că o să-mi iau zborul de aici. Nu este normal ceea ce se întâmplă. Avem opt jucători la naţională. Este ruşinos că s-a ajuns în situaţia asta. Armata nu va avea niciodată bani”. Și tehnicianul Stelei, Constantin Gâlcă, a spus, după încheierea meciului, că pentru un club ca Steaua este greu să rămână fără emblemă şi „toate celelalte” şi a precizat că speră să se ajungă la un acord pentru a se rezolva situaţia.

ACORD ÎNTRE FC STEAUA ŞI CSA STEAUA

FC Steaua şi CSA Steaua au anunţat ieri, într-un comunicat comun, că au ajuns la un acord valabil până la data de 15 decembrie, astfel încât activitatea echipei de fotbal în UEFA Europa League şi în Cupa Ligii să nu fie afectată în această săptămână. După data de 15 decembrie, cluburile vor continua discuţiile pentru a pune în practică decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la marca Steaua.

CS U. CRAIOVA A REMIZAT LA CLUJ-NAPOCA

Rezultatele partidelor din etapa a 17-a a Ligii 1 - vineri: Gaz Metan Mediaş - FC Braşov 2-1 (Llullaku 3, 5 / M. Constantinescu 86), FC Viitorul - FC Botoşani 1-2 (Fl Tănase 18 / Hadnagy 8, Batin 80); sâmbătă: Ceahlăul Piatra Neamţ - U. Cluj 0-6 (Lemnaru 26-pen., 69-pen., Mengolo 45, 45+4, 60, Gorea 82-autogol), Pandurii Tg. Jiu - Rapid Bucureşti 2-0 (M. Roman II 14, Matulevicius 89), Astra Giurgiu - Dinamo Bucureşti 6-1 (Budescu 16, Takayuki Seto 20, De Amorim 30, Oros 36, Alibec 69, Ben Youssef 73 -pen. / Bilinski 70); duminică: Oţelul Galaţi - ASA Tg. Mureş 0-2 (G. Mureșan 44, Hora 90+3), Steaua Bucureşti - CSMS Iaşi 1-0 (Szukala 90+4), CFR Cluj - CS U. Craiova 0-0. Aseară, după închiderea ediției, s-a disputat ultimul meci al etapei: Petrolul Ploiești - Concordia Chiajna.

Clasament: 1. STEAUA 43p (golaveraj: 36-8), 2. CFR 34p (27-10), 3. Petrolul 32p (27-9), 4. Astra 30p (30-13), 5. ASA 30p (21-11), 6. CS U. Craiova 29p (22-20), 7. FC Botoșani 27p (22-23), 8. Dinamo 26p (27-26), 9. FC Viitorul 21p (23-23), 10. FC Brașov 19p (20-28), 11. U. Cluj 18p (21-21), 12. Pandurii 18p (20-24), 13. Gaz Metan 18p (18-24), 14. Concordia 16p (15-23), 15. Ceahlăul 14p (14-32), 16. CSMS Iași 12p (14-28), 17. Oțelul 12p (7-24), 18. Rapid 11p (7-24).



12