Steaua, în semifinalele Cupei României-Timişoreana

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
“Meci nebun” la Constanţa

Steaua, în semifinalele Cupei României-Timişoreana

Sport 02 Martie 2007 / 00:00 659 accesări

Oţelul Galaţi, echipa pregătită de antrenorul constănţean Petre Grigoraş, a jucat foarte bine aseară, pe Stadionul “Farul”, în sferturile de finală ale Cupei României-Timişoreana, dar nu a reuşit marea surpriză. Evoluţia dezinvoltă a gălăţenilor a pus în dificultate campioana en titre, mai ales în prima repriză, Steaua fiind surprinsă de prestaţia Oţelului. Szekely s-a distrat pe flancul drept cu fundaşii Stelei, doar intervenţiile portarului brazilian Andrey, în min. 15 şi 18, amînînd deschiderea scorului. Inevitabilul s-a produs în min. 21, atunci cînd sud-coreeanul Kim Gil Sik l-a învins pe Andrey cu un şut plasat din interiorul careului. Formaţia condusă de Cosmin Olăroiu ar fi putut egala în finalul primei reprize, însă mingea trimisă de Victoraş Iacob a lovit bara laterală a porţii lui Vîtcă. Partea a doua a întîlnirii a arătat însă plusul de experienţă al steliştilor, care au restabilit egalitatea în min. 62, Nicoliţă fructificînd, cu capul, centrarea lui Boştină. Oţelul ar fi putut da marea lovitură în min. 73, dar Andrey a avut un reflex senzaţional la mingea trimisă de Kim Gil Sik. Minutul 78 a adus-o pe Steaua în avantaj, 2-1, Boştină fructificînd, printr-o “scăriţă” de efect, lovitura de la 11m obţinută de Nicoliţă, într-un duel cu Semeghin. Şi cînd toată lumea aştepta fluierul final, Labukas a fost faultat, inutil, în careu, de Ovidiu Petre, iar Daniel Stan a trimis meciul în prelungiri, înscriind din penalty. Prelungiri în care Oţelul părea că a lovit decisiv în min. 104, prin Boghiu, însă Ovidiu Petre a egalat în min. 108. 3-3 şi echipa calificată în penultimul act s-a decis în urma loviturilor de departajare. Steaua a punctat prin Boştină, Nicoliţă, G. Coman, V. Badea şi Thereau, iar Oţelul prin D. Stan, G. Paraschiv, Boghiu şi Szekely, portarul Andrey devenind eroul Stelei, după ce a apărat balonul trimis de Gado de la punctul cu var. Scor final: Steaua - Oţelul 8-7 şi formaţia bucureşteană se alătură în “careul de aşi” echipelor Pandurii Tg. Jiu, Poli Timişoara şi Rapid.

Au evoluat formaţiile - Oţelul: Vîtcă - Gado, M. Baciu, Nogo, Semeghin (89 Boghiu) - Szekely, G. Paraschiv, Giurgiu Kim Gil Sik - Labukas (97 Cr. Crăciun), E. Jula (71 D. Stan); Steaua: Andrey - Saban, D. Goian, E. Baciu, Neşu (G. Coman 35) - Nicoliţă, S. Paraschiv, Ov. Petre, Cristocea (46 Boştină) - V. Iacob (77 V. Badea), Thereau. Cartonaşe galbene: Kim Gil Sik, D. Stan/ Neşu, D. Goian. Au arbitrat: Cristi Balaj (Baia Mare) - Aurel Oniţa şi Sebastian Stoianof (ambii din Constanţa).

Taguri articol


12