Steaua lui Nicoliţă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga Campionilor, turul al III-lea preliminar, manşa retur: Steaua - Galatasaray 1-0

Steaua lui Nicoliţă

Sport 28 August 2008 / 00:00 671 accesări

După 2-2 în tur, la Istanbul, Steaua a învins, aseară, cu 1-0, printr-un gol înscris de Bănel Nicoliţă, formaţia turcă Galatasaray, în manşa secundă a turului al treilea preliminar al UEFA Champions League şi s-a calificat în grupele Ligii Campionilor pentru a treia oară consecutiv. În min. 5, Galatasaray a trecut pe lîngă deschiderea scorului, Harry Kewell trimiţînd mingea în transversală. Steaua a avut şi ea o bară transversală, în min. 53, autor Arthuro, pentru ca golul victoriei să vină în min. 57, atunci cînd Nicoliţă a înscris cu un şut în diagonală din interiorul careului, după ce a fost lansat de Toja. În momentul pasei fotbalistului columbian, Nicoliţă se afla în poziţie de ofsaid, însă arbitrul a validat golul. Finalul partidei ar fi putut aduce încă un gol în contul Stelei, dar jucătorii antrenaţi de Marius Lăcătuş s-au jucat cu ocaziile. Marius Lăcătuş este al patrulea antrenor care duce Steaua în grupele UCL, după Cosmin Olăroiu - în 2006, Gheorghe Hagi - în 2007 şi Ţiţi Dumitriu - care a calificat formaţia bucureşteană de trei ori consecutiv în grupe, în perioada 1994-1996ui. Calificarea a fost sărbătorită cu focuri de artificii în Ghencea, iar suporterii Stelei din Bucureşti şi din întreaga ţară au scandat pe străzi numele favoriţilor. “Am pierdut pentru că am jucat prost”, a declarat Ayhan, în timp ce căpitanul Stelei, Mirel Rădoi, a spus la GSPTV: “Nu e o calificare numai pentru noi, ci pentru toată România. E o minune că noi am reuşit să batem o echipă cu condiţii mult mai bune decît ale noastre. Merităm o statuie sau o poză undeva. Sper să facem, împreună cu CFR, cît mai multe puncte în grupele Ligii. Galatasaray a fost o echipă mai dificilă decît Standard sau BATE Borisov, dar, după cum am pregătit meciul, am meritat victoria”. La conferinţa de presă, antrenorul Marius Lăcătuş a declarat: “Este cea mai mare performanţă şi cea mai fericită zi din viaţa mea. Mă doare pentru că unii încearcă să umbrească aceste rezultate şi să discute în fel şi chip faţă de meseria pe care o fac la Steaua. Publicul a demonstrat că şi pe alte stadioane se poate face spectacol. În Ghencea suporterii noştri au reuşit, de fiecare dată, să încurajeze şi să poarte echipa spre obiectivul pe care ni-l fixasem”.

Au evoluat - Steaua (antrenor Marius Lăcătuş): Zapata - P. Marin, Rădoi, D. Goian, Neşu - Ov. Petre (81 Tiago), Lovin - Nicoliţă, Dayro Moreno, Toja (67 Ghionea) - Arthuro (78 B. Stancu); Galatasaray (antrenor Michael Skibbe): Aykut - Linderoth (79 Yilmaz), Meira, Servet, Hakan Balta - Arda Turan, Mehmet Topal, Ayhan (59 Umit Karan), Kewell - Lincoln (71 Hasan Saş), Nonda. Cartonaşe galbene: Ov. Petre, Nicoliţă, Neşu, D. Goian / Arda, Hasan Saş, Umit Karan. Au arbitrat: Matteo Simone Trefoloni - Cristiano Copelli, Simone Pirondini (toţi din Italia).

Taguri articol


12