Steaua şi-a arătat limitele

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / UEFA Champions League, etapa a 6-a, Grupa F: Steaua - Fiorentina 0-1

Steaua şi-a arătat limitele

Sport 11 Decembrie 2008 / 00:00 475 accesări

Cu un singur punct acumulat în cele şase meciuri susţinute în ediţia 2008-2009 a Ligii Campionilor, Steaua a încheiat în coada plutonului Grupa F. Chiar dacă, aseară, avea nevoie de victorie în faţa Fiorentinei pentru a prinde măcar locul al treilea, calificant în Cupa UEFA, elevii lui Dorinel Munteanu s-au recunoscut învinşi de mult mai organizata echipă italiană. Steaua a creat iluzia că poate bifa cele trei puncte doar în primul sfert de oră. În acest interval bucureştenii au reuşit să pună sub presiune poarta lui Frey, însă o singură dată au fost aproape de gol cînd Dayro Moreno (min. 8) l-a pus la încercare pe Frey din lovitură liberă. Italienii au echilibrat partida după jumătatea reprizei şi şi-au arătat colţii prin cel mai huiduit jucător de pe teren, Adrian Mutu. Internaţionalul român a executat periculos o lovitură liberă, în min. 32, însă Zapata a respins, iar şase minute mai tîrziu a trimis alături din poziţie bună. După pauză Fiorentina a ieşit la joc şi eforturile oaspeţilor s-au materializat, în min. 66, cînd Gilardino a înscris cu capul din cornerul lui Vargas. Orice speranţă a Stelei într-o minune s-a năruit din min. 72, cînd Golanski a fost eliminat pentru al doilea cartonaş galben. Fiorentina s-a impus, astfel, cu 1-0 şi îşi va continua parcursul european prin Cupa UEFA.

Au evoluat - Steaua (antrenor Dorinel Munteanu): Zapata - Golanski, Rădoi, Baciu, P. Marin - Ov. Petre, Tiago Gomes (88 Pleşan) - Nicoliţă, Toja, Semedo (57 Lovin) - Dayro Moreno; Fiorentina (antrenor Cesare Prandelli): Frey - Zauri, Gamberini, Kroldrup, Vargas - Donadel, Montolivo (91 Masi), Felipe Melo - Santana (78 Almiron), Gilardino (83 Osvaldo), Mutu. Cartonaşe galbene: Nicoliţă, Dayro Moreno, Semedo, Golanski (2), Lovin, Rădoi / Zauri, Gilardino. Eliminat: Golanski (min. 72). Au arbitrat: Luis Medina Cantalejo - Jesus Calvo Guadamuro, Luis Alberto Gutierrez Perez (toţi din Spania).

Meciuri disputate:

Etapa 1: Steaua - Bayern 0-1, Lyon - Fiorentina 2-2

Etapa a 2-a: Fiorentina - Steaua 0-0, Bayern - Lyon 1-1

Etapa a 3-a: Steaua - Lyon 3-5, Bayern - Fiorentina 3-0

Etapa a 4-a: Lyon - Steaua 2-0, Fiorentina - Bayern 1-1

Etapa a 5-a: Bayern - Steaua 3-0, Fiorentina - Lyon 1-2

Etapa a 6-a: Steaua - Fiorentina 0-1, Lyon - Bayern 2-3

Clasament Grupa F

1. Bayern 6 4 2 0 12- 4 14

2. Lyon 6 3 2 1 14-10 11

3. Fiorentina 6 1 3 2 5- 8 6

4. Steaua 6 0 1 5 3-12 1



12