Ştefan Stoica, mulţumit de jocul Farului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ştefan Stoica, mulţumit de jocul Farului

Sport 02 Februarie 2010 / 00:00 963 accesări

În ciuda eşecului de duminică, 0-1 în amicalul cu Gyeongnam FC, grupare din prima ligă din Coreea de Sud, antrenorul principal al Farului, Ştefan Stoica, s-a declarat mulţumit de felul în care se prezintă echipa după primele trei săptămâni de pregătire. „Avem condiţii excelente, mai ales că, după câteva zile de ploaie, a ieşit soarele şi temperatura a crescut. Duminică am disputat şi primul amical şi consider că jocul a fost destul de bun, chiar dacă am pierdut. Să nu uităm că se joacă şi pe un fond de oboseală, pentru că avem câte două antrenamente pe zi şi încercăm să acumulăm la capitolul fizic. Nu ne interesează prea mult rezultatul, dar, cu puţin noroc, am fi putut scoate un egal. Am primit gol în ultimele secunde ale primei reprize, iar după pauză am fost aproape de a marca în multe rânduri. Sunt mulţumit pentru că am întâlnit şi o echipă mult mai bine pregătită, care se află de ceva timp în cantonament în Antalya”, a declarat “Mourinho”. Tehnicianul constănţean s-a declarat mulţumit de felul în care s-au prezentat fundaşii centrali în partida contra coreenilor. „Mi-a plăcut cum s-au descurcat cele două cupluri de fundaşi, Păcuraru - Larie şi Tudorache - Pătraşcu. În plus, îl avem şi pe Ignat, astfel că avem de unde alege. Dacă îl putem aduce din nou pe Paul Papp este perfect, dar nici nu ne dorim să aducem prea mulţi jucători, pentru că vrem să dăm şi copiilor crescuţi de club şansa de a juca”, a mai spus Stoica. Aflaţi în Antalya, patronul Farului, Giani Nedelcu, şi managerul general, Vicenţiu Iorgulescu, fac eforturi pentru a-l convinge pe Adrian Porumboiu, patronul lui FC Vaslui, să-l împrumute pe Papp până în vară la Constanţa. Azi, de la ora 16.30, Farul susţine al doilea meci de verificare, împotriva ruşilor de la Amkar Perm. “Mourinho” nu-i va putea folosi pe Vlas, Sardescu, Chico şi Henry, accidentaţi uşor, care au efectuat ieri un RMN, la un spital din Antalya. Nici Andrade nu va evolua, fiind lăsat pe tuşă de “Mourinho”, din cauza atitudinii de la antrenamente: „Andrade a vrut să fugă mai puţin decât coechipierii săi, iar cine nu fuge, nu joacă!”

Taguri articol


12