Astăzi, la Bucureşti, pe stadionul “Arcul de Triumf“, va debuta a 6-a ediţie a IRB Nations Cup la rugby. Naţionala României va întâlni, în meciul de deschidere, de la ora 17.00, în direct la GSP TV, campioana en titre, reprezentativa Namibiei. În afara Namibiei, la această ediţie va mai participa o altă fostă câştigătoare a competiţiei, Argentina Jaguars. Dacă “stejarii“ nu se pot mândri momentan cu vreun trofeu, ei deţin recordul, alături de Italia A (absentă în acest an), de cinci participări la acest turneu. În schimb, South African Kings va evolua pentru prima dată. Celelalte câştigătoare de până acum sunt: Scoţia (2009), Emerging South African (2007 şi 2008) şi Italia A (2006). Meciul dintre România şi Namibia va fi al 50-lea din istoria competiţiei şi va aduce faţă în faţă cinci rugbyşti care activează la RCJ Farul: Carpo, Nicolae şi Gheară, respectiv Van Wick şi Jantjies. Programul IRB Nations Cup - astăzi, ora 17.00: România - Namibia, ora 19.00: Georgia - South African Kings, ora 21.00: Argentina Jaguars - Portugalia; miercuri, 15 iunie, ora 17.00: Georgia - Argentina Jaguars, ora 19.00: România - South African Kings, ora 21.00: Portugalia - Namibia; duminică, 19 iunie, ora 17.00: Portugalia - South African Kings, ora 19.00: Georgia - Namibia, ora 21.00: Romania - Argentina Jaguars.
Lotul României - linia I: Nere (Steaua), Popescu (Macon), Dima (Blagnac), Lazăr (Aix en Provence), Ion (London Irish), Florea (Begles Bordeaux), Tincu (Perpignan), Zebega (Steaua), Rădoi (Baia Mare); linia a II-a: Cr. Petre (Saint Etienne), Ursache (Aix en Provence), Popârlan (CSM Bucureşti), Sîrbe (Tarbes); linia a III-a: Burcea (Timişoara), Macovei (Baia Mare), Ianuş (Steaua), Toniţa (Perpignan), Carpo (Farul), Rus (Timişoara); mijlocaş la grămadă: Sîrbu (Millau), Surugiu (CSM Bucureşti), Calafeteanu (Timişoara); mijlocaş la deschidere: Dumbravă (Steaua), Dimofte (Baia Mare); centru: Gheară (Farul), Gal (Baia Mare), Cazan (Steaua), Dascălu (Steaua); aripă: Fercu (Timişoara), Nicolae (Farul), Lemnaru (Timişoara), Ciuntu (Baia Mare); fundaş: Vlaicu (Steaua), Dumitraş (Lourdes).