Pentru Stela Cocârlea, renunţarea la baletul clasic - un moment dificil şi inevitabil în viaţa oricărei balerine - nu a coincis cu resemnarea. Dimpotrivă. Orice sfârşit de drum este un nou început, iar apreciata balerină a găsit răgazul de a deveni creator, de a împărtăşi şi celorlalţi din trăirile şi din experienţa sa şi de a dansa... contemporan. „Dansul clasic îţi face corpul frumos, contemporanul îţi deschide mintea, îţi deschide foarte multe drumuri neumblate. Acum caut şi îmi place ceea ce găsesc”, crede Stela Cocârlea.

Drumurile au purtat-o la Sibiu, unde „a renăscut” în mijlocul tinerei şi „exoticei” echipe de la Teatrul de Balet din Sibiu şi unde a redescoperit fiorul dansului clasic, într-un spectacol special, „Romeo şi Julieta”, pe muzica lui Serghei Prokofiev, în regia coregrafului Pavel Rotaru. După ce s-a implicat în readucerea la viaţă a „Mandarinului miraculos”, alături de Oleg Danovski Jr., Stela Cocârlea a revenit pe scenă în paşi de dans clasic, după 12 ani, însufleţită de entuziasmul tinerei echipe sibiene, în rolul Doicii, pe care l-a interpretat şi în spectacolul montat în urmă cu ani, de maestrul Danovski. Spectacolul sibian din distribuţia căruia au făcut parte artişti din toate colţurile lumii a avut premiera la mijlocul lunii iulie, chiar de Ziua Bunelor Maniere.

? Dans columbian, pentru Sindy, la Milano ? Pe aceeaşi scenă s-a aflat şi tânăra Sindy Bertani, fostă elevă a Stelei Cocârlea, la şcoala de dans de la Busto Garolfo din Milano. În Sibiu, la Green House (pensiunea unde sunt cazaţi artiştii), între pauze, cele două au pus bazele unei noi colaborări artistice, un dans special pentru Zilele Columbiei din Italia. „Oamenii nu apar din nimic. Ei sunt produsul unei ţări, ai unei culturi. De aceea, ce încerc şi am reuşit este să creez o punte de legătură între cultura columbiană şi valorile ei, prin acest dans creat pentru o fostă elevă de-a mea, din Milano, care este, acum, balerină la teatrul din Sibiu. Cu acest dans a participat la festivalul Zilelor columbiene, în prezenţa consulului acestei ţări în Italia. Scrisoarea oficială trimisă de organizaţia Associazione Unidos Por mi-a adus satisfacţia unui lucru împlinit şi apreciat”, a spus Stela Cocârlea, bucuroasă de succesul tinerei în ale cărei vene curge sânge columbian şi italian.

? Oklahoma Hall of Fame ? Dar cea mai mare bucurie a Stelei i-a fost oferită, de curând, de bunul său prieten, jazzman-ul american de culoare, Washington Rucker, muzician de mare clasă, inclus în Oklahoma Jazz Hall of Fame şi câştigător al bursei „Frank Sinatra”. Despre această performanţă, Stela Cocârlea spune: „O altă „legătură”, un alt contact între culturi a fost influenţa muzicii blues cu piesa „Jimmie Cry, Cry” a lui Washington Rucker, dedicată unei legende a genului, Jimmie Hawkins, care m-a inspirat şi în 2008, când, la festivalul din Sulmona, am dansat pe această muzică, fapt pentru care numele şi poza mea apar în Oklahoma Hall of Fame, în Rentesville. Sunt singura artistă din România care are această onoare, de a fi alături de monştrii sacri ai muzicii”.