Conferinţa Naţională a Comisiei de Agricultură şi Dezvoltare Rurală a PDL, a avut loc sâmbătă, la Călăraşi, lucrările fiind prezidate de preşedintele partidului, Emil Boc. Pe ordinea de zi a lucrărilor a figurat: Constituirea Comisiei Naţionale de Agricultură şi Dezvoltare Rurală şi alegerea conducerii acesteia precum şi analiza stadiului de realizare a programului de guvernare în agricultură şi dezvoltare rurală. În urma votului delegaţilor Deputatul Stelian Fuia, a fost ales preşedinte preşedinte al Comisiei Naţionale de Agricultură şi Dezvoltare Rurală, cu 399 de voturi “pentru” din cele 403 exprimate, iar deputatul constănţean Constantin Chirilă au fost ales vicepreşedinte al Comisiei. „Scopul acestor comisii este de a analiza programul de guvernare şi stadiul îndeplinirii acestui program, precum şi măsurile care trebuie luate în perioada următoare. Până la sfârşitul lunii octombrie se vor organiza şi celelalte şase comisii din cadrul partidului nostru”, a anunţat, ieri, deputatul Răzvan Mustea, după încheierea şedinţei Biroului Permanent Naţional al PDL.