Unul dintre cele mai importante evenimente artistice de la malul mării din acest an, Festivalul Naţional de Interpretare a Muzicii Uşoare pentru Copii şi Tineret „Steluţele Mării”, se va desfăşura, la sfârşitul acestei săptămâni, la Constanţa. Concursul, care de-a lungul timpului s-a dovedit o veritabilă rampă de afirmare pentru noile generaţii de cântăreţi din ţară aniversează, în 2010, cea de-a XXI-a ediţie. Organizatorii anunţă publicul că spectaculoasa competiţie, care se va desfăşura în zilele de 29 şi 30 mai, nu va mai avea loc pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, aşa cum fusese anunţată iniţial locaţia, ci la Palatul Copiilor.
În urma preselecţiei care s-a realizat luna trecută urmează ca, la finele acestei luni, 45 de tinere talente să se întreacă pe scenă în cadrul a trei secţiuni: Secţiunea IA - şase - opt ani, Secţiunea IB - nouă - 12 ani, Secţiunea a II-a - 12 - 14 ani, iar la Secţiunea a III-a - adolescenţii cu vârsta cuprinsă între 15 şi 18 ani. Se pare că aula Palatului Copiilor din Constanţa va fi arhiplină în acest an, cu atât mai mult cu cât competiţia va fi foarte strânsă, iar printre tinerele talente se află mulţi constănţeni, atât din oraş, cât şi din restul judeţului, astfel că galeria va trebui să fie pe măsură. Preşedintele juriului este prof. dr. Adrian Doxan, scriitor, membru al Uniunii Compozitorilor din România şi profesor la Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria” din Constanţa . Alături de acesta, greaua misiune de a decide cui vor fi acordate cele trei trofee şi tot atâtea premii pentru fiecare secţiune în parte va reveni şi altor nume marcante din domeniul muzicii româneşti, precum Gabriela Boţan, interpret, compozitor, profesor şi colaborator al TVR, Ion Petrache, compozitor, dirijor, orchestrator şi profesor la Liceul Internaţional din Constanţa, sau Vitalii Mălai, tenor, absolvent al Conservatorului din Chişinău, actualmente solist la Operă, în capitală. Tot în cadrul juriului vor mai fi prezenţi Olga Duţu, director al Universităţii „Spiru Haret” - filiala Constanţa şi Tase Stamule, iar spectacolul va fi prezentat de Mădălina Dinescu.