„Steluţele Mării”, premiate pe scena Casei de Cultură

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Steluţele Mării”, premiate pe scena Casei de Cultură

Monden 28 Mai 2012 / 00:00 3955 accesări

Casa de Cultură a Sindicatelor a fost, în weekend, gazda celei de-a XXIII-a ediţii a Festivalului Naţional de Interpretare a Muzicii Uşoare pentru Copii „Steluţele Mării”, organizat de Fundaţia pentru Copii „Steluţele Mării” din Constanţa. Sâmbătă a avut loc concursul propriu-zis, în cadrul căruia participanţii şi-au etalat calităţile artistice şi s-au străduit să acceadă la mult-râvnitul statut de „steluţe” ale muzicii uşoare, la cele patru grupe de vârstă, 6-8 ani, 9-11 ani, 12-14 ani şi 15-19 ani. Participanţii la această ediţie au fost în număr de 40, reprezentând diferite oraşe ale ţării: Bucureşti, Constanţa, Călăraşi, Giurgiu, Tulcea, Năvodari, Negru Vodă, Medgidia.

Gala de premiere a evenimentului, care a fost prezentat de realizatoarea Neptun TV Mădălina Dinescu, s-a desfăşurat duminică.

JURIU Anul acesta, juriul festivalului a fost compus din profesoara de muzică şi solista Gabriela Boţan, compozitoarea şi redactorul Radio România Muzical Laura Mânzat, compozitorul şi chitaristul Cristian Alivej, compozitoarea şi directorul Palatului Copiilor din Bucureşti, Mirela Daday, dirijorul şi compozitorul constănţean Ion Petrache şi compozitorul şi organizatorul festivalului, Adrian Doxan.

PREMII La categoria de concurs 6-8 ani, toţi participanţii au câştigat... premiul I. La categoria 9-11 ani, trofeul a revenit tânărului Andrian Mihail Cosmin din Bucureşti. Emanuela Moţ din Tulcea, constănţenii Robert Istrate, Maria Popescu şi Cristian Mangoianu au obţinut premiul I, Cristiana Eliza Sora - Bucureşti, Ioana Lucia Berechet - Constanţa şi Daria Opera - Bucureşti au obţinut premiul al II-lea, iar constănţencele Andra Nedelcu, Alexia Maria Ceauşu şi Ana Soponaru, precum şi Carmen Ţînţaru din Bucureşti au fost distinse cu premiul al III-lea.

La categoria 12-14 ani, trofeul a revenit constănţencei Andreea Constandin. Bianca Niţă - Constanţa şi Geanina Maria Udrea - Giurgiu au primit premiul I, Alexandru Bănuţă - Constanţa şi Maria Antonela Dima - Călăraşi au obţinut premiul al II-lea, iar constănţenii Andrei Bănuţă şi Elena Păunescu, Ana Maria Cârnă - Năvodari şi Elena Florentina Călin - Bucureşti au câştigat premiul al III-lea.

La „grupa mare” din concurs, la categoria 15-19 ani, trofeul a revenit Cristinei Ioniţă din Călăraşi. Bucureştenii Matei Călin şi Antonia Stancu au obţinut premiul I, constănţencele Ramona Stamate şi Larisa Gabriela Vînă au câştigat premiul al II-lea, iar Diana Francesca Filipescu - Năvodari, Claudia Dumitru - Bucureşti şi constănţenii Bogdan Robert Caragea şi Alexandra Cristina Leonte s-au clasat pe cea de-a treia treaptă a podiumului.

IMPRESII „Copiii au fost minunaţi! Sunt înzestraţi cu voci deosebite şi au făcut un adevărat spectacol. „Steluţele” de astăzi sunt vedetele de mâine, care vor creşte sub ochii noştri şi vor urca mai târziu pe marile scene. Le mulţumim tuturor celor care s-au implicat şi i-au susţinut pe toţi aceşti micuţi artişti”, a declarat organizatorul Festivalului „Steluţele Mării”, compozitorul Adrian Doxan.

„A fost o experienţă foarte frumoasă, în ciuda emoţiilor. Este primul meu trofeu şi le mulţumesc celor care m-au susţinut. Următorul festival la care voi participa va fi Mamaia Copiilor”, a declarat câştigătoarea trofeului la categoria 12-14 ani, Andreea Constandin din Constanţa, în vârstă de 13 ani, care învaţă la Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” din Techirghiol.

Taguri articol


12