Asociaţia Pentru Apărarea Drepturilor Omului în România - Comitetul Helsinki (APADOR-CH) a anunţat, ieri, că magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au anulat parţial decizia primului-ministru din 2007 de a secretiza stenogramele şedinţelor de guvern. Asociaţia a arătat că decizia instanţei vine în urma unui proces intentat Executivului de organizaţie. APADOR-CH a acuzat că decizia 261 din 2007 a premierului privind secretizarea totală a stenogramelor încalcă atît legea privind liberul acces la informaţii de interes public, cît şi legea privind protejarea informaţiilor clasificate. Decizia Curţii nu este definitivă, ea putînd fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Organizaţia mai arată că respectiva decizie a premierului a fost adoptată în urma refuzului Executivului de a comunica trei copii ale unor stenograme de şedinţă, deşi hotărîrea definitivă şi irevocabilă din 23 februarie 2006 cerea acest lucru. Stenogramele solicitate de APADOR-CH se refereau la trei ordonanţe de urgenţă privind “preluarea de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a unor creanţe fiscale asupra societăţilor comerciale RAFO SA Oneşti şi CAROM SA Oneşti”, urmată de una de suspendare a aplicării prevderilor acesteia, iar o a treia vizînd măsuri de redresare financiară pentru a încheia procesul de privatizare a SC RAFO SA Oneşti. Guvernul a comunicat două dintre acestea în septembrie şi octombrie 2006, dar a refuzat să comunice copia stenogramei privind una dintre ele, cea purtînd numărul 142 din 2004. “Mai mult, prin decizia 261 din 2007 a primului-ministru, aceasta a fost clasificată, încălcîndu-se atît Legea privind protecţia informaţiilor clasificate şi Legea privind liberul acces la informaţiile de interes public, cît şi hotărîrea judecătorească irevocabilă din februarie 2006”, a arătat APADOR-CH. Reprezentanţii asociaţiei au precizat că au primit, totuşi, cea de-a treia copie solicitată, în 11 noiembrie 2008, “după ce trei secretari generali ai Guvernului - Mihai Voicu, Radu Stroe şi Ilie Bolojan - au fost amendaţi prin hotărîri judecătoreşti irevocabile pentru refuzul comunicării” şi după ce un al patrulea secretar general, Gabriel Berca, a fost reclamat într-o acţiune depusă pe rolul instanţei.