„Weekend cu mama\", produs de MediaPro Pictures, nu este numai marele cîştigător al Trofeului „Marea Neagră” pentru cel mai bun lungmetraj de ficţiune al celei de-a patra ediţii a Festivalului Internaţional al Producătorilor de Film Independenţi (IPIFF), ci şi revenirea regizorului Stere Gulea, după o absenţă de 13 ani. Înseamnă pentru cineast provocarea de a se redescoperi pe sine şi stilul său cinematografic, cu un subiect cît se poate de actual. Societatea în tranziţie şi toate provocările sale constituie subiecte bogate de inspiraţie pentru tînăra generaţie de regizori, dar pentru a sesiza întreg contextul era necesară şi viziunea unor cineaşti care au trăit şi realitatea vechiului sistem. Sînt abordări sensibil diferite în filmele acestora, indiferent de individualitatea fiecăruia. Dacă se conturează deruta şi confuzia societăţii civile şi a mecanismelor sale în filmele regizorilor vîrstnici, pentru mai tinerele generaţii se creionează o normalitate haotică, anacronică. Poate tocmai aceste contradicţii şi diferenţe în decodarea filmelor lipseau cinematografiei româneşti, văduvită din 1989 încoace de majoritatea publicului său. Odată cu revenirea unor cineaşti importanţi, precum Nicolae Mărgineanu, Stere Gulea şi Mircea Daneliuc, peisajul celei de-a şaptea arte româneşti se normalizează.

Ultima producţie prezentată în cadrul Galei Filmului Românesc la IPIFF a fost chiar „Weekend cu mama\", căruia juriul i-a acordat Marele Premiu. Abandonul familial, lipsa atenţiei şi afecţiunii, lipsa înţelegerii dintre părinţi şi copii se ţes vizual şi narativ în intriga acestui lungmetraj. Societatea românească pune accentul pe realizarea materială şi satisfacerea unor nevoi gregare, fără să reflecteze asupra relaţiilor interumane, asupra devenirii spirituale. Aceste aspecte şi-au pierdut importanţa în ochii multora, dar încet şi sigur, îşi recapătă importanţa, pe măsură ce experienţa de viaţă se acumulează. Greşelile inerente ale unui destin ajung să cadă pe umerii copiilor, dar existenţa unei persoane nu poate să nu ofere şi şansa de a răscumpăra răul făcut. Relaţia mamă-fiică este, poate, cea mai complexă relaţie interumană şi filmul se conturează în conflictul şi diferenţele dintre generaţii. Rolurile principale ale lungmetrajului „Weekend cu mama\" aparţin Meedeei Marinescu şi Adelei Popescu, iar regizorul Stere Gulea a reuşit să le capteze valenţe ale posibilităţilor lor actoriceşti nebănuite în producţiile anterioare ale acestora.

În aşteptarea reacţiei publicului la acest film, premiul obţinut în cadrul IPIFF reprezintă un motiv de mîndrie şi pentru Constanţa. Regizorul Stere Gulea s-a născut la Mihail Kogălniceanu şi destinul său s-a legat de oraşul nostru unde şi-a urmat studiile. Prezenţa sa la ceremonia de premiere a fost un moment special, prin recunoaşterea talentului său apreciat mai abitir în urma pauzei îndelungate. Din filmografia sa enumerăm aleatoriu doar „Iarba verde de acasă\", din 1978 sau „Moromeţii\", din 1988.

Reporter: Un premiu cu atît mai important cu cît este primit aproape de casă.

Stere Gulea: Foarte aproape de casă. Chiar acasă. Ţinînd cont de faptul că, de la 13 şi pînă la 20, 21 de ani, am trăit în Constanţa, făcînd şcoala, apoi Facultatea de Pedagogie, la fostul Institut Pedagogic, devenit, ulterior, universitate. Inevitabil, trecînd în plimbare, mi s-au răscolit amintirile. Treceam prin aceste locuri cînd eram foarte tînăr şi nu ştiam ce înseamnă multe lucruri, nu ştiam ce voi face mai departe în viaţă. Este un fel de revenire în locurile de unde pleci. Şi implică şi un fel de socoteală pe care o faci. Cum trece timpul, ce s-a întîmplat şi oamenii care au trecut, împrejurările care te-au marcat, care au fost, fără să ştii atunci, favorabile. Inevitabil, sînt legat de acest loc şi nu am cum să nu am o afecţiune aparte pentru Constanţa şi Dobrogea, care reprezintă identitatea mea.

Rep. Ne mîndrim şi spunem că la Constanţa este un mediu propice culturii. Îl avem pe Ovidiu, avem monumentul de la Adamclisi, ca certificat de naştere al poporului român, iar acum, experienţa Festivalului Internaţional al Producătorilor de Film Independenţi, care, din punctul de vedere al publicului, nu a primit întreaga atenţie cuvenită. Ce mai putem spune despre Constanţa? A mai rămas un oraş deschis culturii?

S. G.: Eu cred că această problemă ţine puţin de atragerea atenţiei. Ar trebui conştientizat faptul că oamenii trebuie să facă faţă foarte multor provocări şi timpul nu le ajunge. Şi atunci, atît timp cît nu le iese în evidenţă prin reclamă, prin promoţie, aleg evenimente despre care află în timp util. Problema promoţiei festivalului cred că este foarte importantă ca să aducă spectatori. Eu cred că acest lucru trebuie avut în vedere, ca să nu existe acest sentiment că este un festival şi spectatorii nu se prea înghesuie să vină. Ar fi păcat! Poate că nu toate filmele îi atrag sau poate intră la unele filmele şi la altele pleacă. Oricum, interesul ar trebui stimulat. Este un efort care se face şi ar merita să se bucure de interes, ca fenomen. Calitatea filmelor nu este în sarcina organizatorilor. Aceştia organizează cadrul în care aceste filme sînt văzute, există o competiţie. Cred că ar trebui să se găsească formule ca, în perioada festivalului, să existe promoţie prin elementele care stîrnesc interes. Este vorba despre vedete. E drept că este un festival al producătorilor, dar aceştia nu fac filmul fără vedete. Pînă la urmă, cred că actorii ar atrage mai mulţi oameni în sala de cinema. În ceea ce mă priveşte, mi-a părut rău că Adela Popescu, protagonista filmului meu, nu a putut veni, pentru că filmează. Şi-ar fi dorit foarte mult să fie prezentă. Cred că pentru un anumit număr de tineri spectatori, ar fi fost un punct de atracţie. Un regizor este în spatele camerei, nu este o vedetă, nu este neapărat un punct de atracţie.

Rep.: Este un premiu important pentru un film pe care l-aţi gîndit ca pe o provocare. Vine într-un moment bun?

S.G.: Orice premiu vine într-un moment bun. Da, este important, deoarece pentru mine este o revenire după o absenţă mai lungă cu un astfel de film. Foarte puţină lume se aştepta la un astfel de film din partea mea. Chiar şi asta este un lucru bun. Înseamnă, pînă la urmă, că mai am energia şi preocuparea de a veni cu lucruri care să surprindă.

Rep.: Vă doriţi să continuaţi. Spuneaţi că aveţi deja un nou proiect...

S.G.: Da, am un proiect la care lucrez. Este puţin mai special, în sensul în care vorbeşte despre vremurile trecute, despre perioada comunistă, văzute prin prisma unei persoane dintr-o generaţie tînără, în jur de 30 de ani. Ca să zic aşa, vor fi două faţete, două priviri asupra aceluiaşi fenomen. Este, practic, un fel de adaptare, dar destul de mult schimbată, a unui roman intitulat „Sînt o babă comunistă\", de Dan Lungu. Asta pregătim. Producător este Media Pro Pictures. Deci, în continuare, îmi leg speranţele de ei.

Rep.: Şi rămîneţi fidel realismului?

S. G.: Da, da. Nu ştiu să fac altceva. Cred în asta. Cred că filmul este, în primul rînd, o chestie concretă, prin care, dacă reuşeşti să spui lucruri cu al doilea sens, trebuie să le spui prin lucrurile care se văd în cadru. Acest lucru nu înseamnă că nu pot exista şi alte stiluri, dar eu în asta cred. Şi nu pot să îmi schimb această credinţă şi concepţie.