Steriu, noul şef al Comisiei prezidenţiale pentru Agricultură

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Schimbare

Steriu, noul şef al Comisiei prezidenţiale pentru Agricultură

Politică 18 Aprilie 2011 / 00:00 750 accesări

Preşedintele Traian Băsescu a semnat decizia de numire a deputatului Valeriu Steriu în funcţia de preşedinte al Comisiei prezidenţiale pentru politici publice de dezvoltare a agriculturii în România. Anterior, funcţia a fost deţinută de Dacian Cioloş şi Mihail Dumitru, foşti miniştri ai Agriculturii. Valeriu Steriu este deputat de Olt, ales din partea alianţei PSD-PC, iar din februarie 2010 s-a înscris în UNPR. Şeful statului a semnat, în iulie 2009, Decizia de înfiinţare a Comisiei prezidenţiale pentru politici publice de dezvoltare a agriculturii în România. Până acum nu a fost făcut public niciun raport al acestei comisii. Printre membrii comisiei se află Cristian Hera, preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, membru al Academiei Române, Ioan Păun Otiman, secretar general al Academiei Române, Alexandru Bogdan, membru corespondent al Academiei Române, Valeriu Cotea, profesor universitar USAMV Iaşi, şi Maria Vincze, profesor la Universitatea Babeş-Boyai Cluj Napoca.



12