Cunoscutul chitarist, vocalist şi compozitor Steve Lukather va concerta în România, pe data de 23 iulie. Evenimentul live va avea loc în clubul bucureştean Becker Brau Live Music şi face parte din turneul mondial de promovare a albumului „Ever Changing Times”.
Chitarist, solist vocal, compozitor, dar şi producător muzical, Steve Lukather a devenit cunoscut în perioada colaborării cu formaţia Toto, în care a fost principalul chitarist, dar şi vocalist şi compozitor. A colaborat, de-a lungul timpului, cu artişti de prestigiu, cum ar fi Jeff Beck, Carlos Santana, Michael Landau, Eddie Van Halen, Steve Stevens, Jeff Porcaro, Richard Marx, Joe Cocker, Edgar Winter, Derek Sherinian, Simon Phillips şi Zack Wylde.
Membru marcant al elitei muzicii rock, Steve Lukather a cîştigat numeroase premii Grammy. Acestea sînt pentru cel mai bun cîntec R&B, producătorul anului, albumul anului, înregistrarea anului, toate în 1982 şi cel mai bun album pop instrumental Larry Carlton & Steve Lukather, în 2001. Biletele pentru concert costă 70 de lei şi se găsesc în reţeaua magazinelor Diverta şi Germanos, dar şi la clubul Becker Brau Live Music.