Steve Mnuchin, confirmat la conducerea Trezoreriei americane

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Steve Mnuchin, confirmat la conducerea Trezoreriei americane

14 Februarie 2017 / 08:50 442 accesări

Senatul american a confirmat luni numirea lui Steven Mnuchin, fost bancher de pe Wall Street, în funcția de Secretar al Trezoreriei în guvernul Donald Trump, relatează AFP.

Steven Mnuchin a fost votat de 53 de senatori, iar 47 s-au pronunțat împotrivă, cei mai mulți membri ai opoziției democrate manifestându-și nemulțumirea în legătură cu această numire.

Fost partener la puternica bancă de afaceri Goldman Sachs, Steven Mnuchin, 54 de ani, a fost directorul financiar al campaniei lui Donald Trump și a rămas până de curând necunoscut marelui public.

El a devenit luni ministrul economiei și finanțelor al primei puteri mondiale, însărcinat cu punerea în practică a promisiunilor electorale ale președintelui american, în special o reducere importantă a impozitelor pentru companii și reforma legii de reglementare financiară Dodd Frank, adoptată după criza din 2007-2008.

Confirmarea sa a fost anevoioasă în Senat, unde democrații au încercat totul pentru a frâna procesul, denunțând parcursul fostului bancher.

Un episod din cariera sa i-a iritat în mod deosebit pe congresmeni. În 2008, în plină criză financiară, Steve Mnuchin a cumpărat la licitație împreună cu unii dintre partenerii săi de afaceri o bancă falimentară din California, IndyMac, specializată în împrumuturi imobiliare cu grad mare de risc sau "subprime". Redenumită OneWest, instituția a obținut repede beneficii cu prețul evacuării tuturor proprietarilor aflați în incapacitate de plată.

"Președintele Trump a promis să curețe mlaștina politică și să îi apere pe muncitori. Numirea lui Steve Mnuchin reprezintă o nouă promisiune nerespectată", a acuzat senatorul democrat Tim Kaine.

Steven Mnuchin este al treilea bancher de la Goldman Sachs plasat în fruntea Trezoreriei cu începere din anii 1990.

Senatul mai urma să aprobe numirea lui David Shulkin la Departamentul veteranilor de război. Ar fi a noua confirmare din cei 15 membri ai "cabinetului" prezidențial (cu Departamentul de Stat, Apărare, Educație, Sănătate, Securitate internă, Justiție, Transporturi).

Taguri articol


12