Stevie Wonder, în genunchi pentru America

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Protest împotriva lui Donald Trump la concertul din Central Park

Stevie Wonder, în genunchi pentru America

Monden 24 Septembrie 2017 / 15:13 839 accesări
Stevie Wonder a îngenuncheat în fața publicului, imitând gestul sportivului Colin Kaerpernick

Stevie Wonder a îngenuncheat în fața publicului, imitând gestul sportivului Colin Kaerpernick

Un concert desfășurat sâmbătă seara la New York, care a reunit vedete și oameni politici pentru a susține lupta împotriva sărăciei, în contextul în care Donald Trump și-a anunțat intenția de a reduce bugetul pentru ajutor extern, s-a transformat într-un nou protest împotriva președintelui american. Mii de persoane s-au adunat în Central Park, cu ocazia Global Citizen Festival, care se desfășoară concomitent cu Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, și atrage, începând cu prima sa ediție din 2012, prezența a numeroși artiști importanți.

Cântărețul american Stevie Wonder a îngenuncheat în fața publicului, imitând gestul sportivului Colin Kaerpernick, jucător în Liga Națională de Fotbal American (NFL), care s-a pus în genunchi în 2016, în timpul intonării imnului american, în semn de protest față de uciderea mai multor persoane de culoare de către forțele de poliție. Într-un mesaj postat pe Twitter, Donald Trump l-a atacat vineri pe jucător, fără să-l numească. "Nu ați vrea să-i vedeți pe acești proprietari de echipă din NFL ca atunci când cineva dă dovadă de lipsă de respect pentru drapelul nostru să spună: Scoateți-l pe ticălosul ăla de pe teren, acum! E concediat!".

"Stau în genunchi pentru America'", a spus muzicianul nevăzător în vârstă de 67 de ani, susținut de fiul său Kwame Morris. Marele artist și-a exprimat de asemenea îngrijorarea în legătură cu schimbul de insulte între Trump și liderul nord-coreean, Kim Jong-Un: "Am putea pierde ultimul joc video, cel al vieții, dacă uităm că armele sunt reale și discursurile periculoase atunci când vin din partea unei lider din America de Nord sau a unei lider din Coreea de Nord".

Printre cei care au concertat în Central Park s-a numărat și trupa punk rock californiană Green Day, al cărei lider, Billie Joe Armstrong, a introdus numele lui Trump în versurile melodiei ''American Idiot'' din 2004, în care trupa zugrăvește o imagine întunecată a Statelor Unite în timpul administrației Bush.

Festivalul, care se desfășoară și în Germania și India, este cu intrare gratuită, dar fanii, pentru a obține permisul de intrare, trebuie să facă o faptă bună, cum ar fi să scrie o scrisoare guvernului lor. Global Citizen a generat peste 400.000 de cereri către Congresul American pentru păstrarea ajutorului internațional, conform anunțului făcut de reprezentantul Partidului Republican, Charlie Dent.

Președintele francez, Emmanuel Macron, s-a adresat publicului printr-un mesaj video, cu promisiunea de a contribui la colectarea a peste un miliard de dolari pentru Parteneriatul mondial pentru educației, cu ocazia unei conferințe programate pe 8 februarie în Senegal, iar ministrul danez pentru Dezvoltare, Ulla Tornaes, a anunțat că guvernul din care face parte va dubla anul următor, până la suma de 110 milioane de dolari, ajutorul internațional pentru programele referitoare la sănătatea sexuală și reproductivă a femeilor.

Taguri articol


12