Lipsa vitaminei D sporește riscul unui accident cardiovascular? Persoanele al căror nivel de vitamina D este de sub 15 nanograme pe milimetru (ng/ml) de sânge au un risc cardiovascular crescut, au stabilit autorii unui studiu recent. ”Deși rate ale vitaminei D de peste 30 ng/ml au fost mult timp considerate ca normale, cercetări mai recente au arătat că nivelele mai mari de 15 ng/ml sunt cele suficiente”, a explicat codirectorul cercetării cardiovasculare realizate de Institutul inimii Intermountain din Salt Lake City (Utah), dr. Brent Muhlestein. Rezultatele acestui studiu se sprijină pe o analizare a datelor medicale a peste 230.000 de pacienți pe care cercetătorii i-au ținut sub observație timp de trei ani, urmărind accidentele cardiovasculare grave (infarct, boli coronariene, renale etc.) și decesele. Grupul cel mai afectat a fost cel care a avut un nivel de vitamina D sub 15 ng/ml, care a înregistrat un risc sporit de 35% comparativ cu cel al căror nivel de vitamină D a fost superior. Vitamina D este produsă în mod natural de expunerea la soare și se găsește din abundență în uleiul de pește, legume, gălbenușul de ou și cereale. Unele studii de laborator sugerează faptul că vitamina D ar putea avea și efecte anticancerigene.