Vameşii constănţeni au descoperit, ieri, într-un container mărfuri susceptibile a fi contrafăcute în valoare de peste 150.000 de euro. Anchetatorii spun că acţionând în baza analizei de risc au efectuat un control amănunţit asupra unui container sosit din China în portul Constanţa Sud Agigea pe data de 18 decembrie a anului trecut. Containerul se afla în regim de tranzit, destinaţia finală fiind sediul unei societăţi comerciale din Polonia. În urma controlului vamal au fost descoperite 78.082 de recipiente din sticlă inscripţionate Dolce& Gabbana, Clinique, Gucci, Nina Ricci, Dior, Giorgio Armani, Versace, Chanel, Givenchy, mărfuri susceptibile a aduce atingere asupra drepturilor de proprietate intelectuală a mărcii respective. Vameşii spun că dacă ar fi fost comercializate pe piaţă, la preţul produsului original, valoarea totală a mărfii s-ar fi ridicat la peste 150.000 de euro. Conform prevederilor legale bunurile au fost reţinute de către autoritatea vamală în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.