HCM Constanţa a obţinut aseară, la Medgidia, cea de-a doua victorie în acest campionat, după ce a învins formaţia Universitatea Cluj cu 35-32 (18-16). Începutul partidei anunţa un adevărat scor fluviu, HCM conducând în min. 5 cu 6-1 şi apoi cu 9-2 în min. 9. Treptat însă, oaspeţii au revenit în joc ...
HCM Constanţa va disputa astăzi, de la ora 18.00, la Medgidia, împotriva Universităţii Cluj, partida din etapa a doua a Ligii Naţionale de handbal masculin. Chiar dacă se desfăşoară la aproximativ 40 km de Constanţa, handbaliştii campioanei României sunt convinşi că suporterii prezenţi la partidă îi ...
Campioana României la handbal masculin, HCM Constanţa a debutat cu o victorie în actualul sezon al Ligii Naţionale, învingând sâmbătă, în deplasare, pe Dinamo Braşov, cu 32-27, la capătul unui joc pe care l-a controlat în permanenţă. Aflat la debutul oficial pe banca tehnică, trioul format din Jovica ...
Campioana României la handbal masculin, HCM Constanţa, ia startul sâmbătă într-un nou sezon al Ligii Naţionale, în care obiectivul este câştigarea titlului şi Cupei României. Echipa pregătită de Jovica Cvetkovic, Alexandru Buligan şi Eden Hairi întâlneşte sâmbătă, de la ora 19.00 (în direct la ...
După ce vineri, în primul meci de la Cupa “Municipiului Bacău“ la handbal masculin, HCM Constanţa câştigase detaşat întâlnirea cu HCM Odorhei, scor 37-22, sâmbătă şi duminică formaţia constănţeană a avut parte de două duşuri reci. Deşi sâmbătă a întâlnit pe Dinamo Municipal ...
Handbal Club Municipal Constanţa şi-a confirmat statutul de favorită încă de la primul meci de la Cupa “Municipiului Bacău“, învingând, vineri, formaţia HC Odorhei, cu scorul de 37-22 (19-12). În faţa unei echipe arţăgoase, care a terminat sezonul trecut pe locul 7 în Liga Naţională, unul ...
Lotul campioanei HCM Constanţa a plecat, ieri, la Bacău, unde, în perioada 20-22 august, va participa la Cupa “Municipiului Bacău“, alături de echipa gazdă, Ştiinţa (locul 4 în ultima ediţie a Ligii Naţionale), HC Odorhei (locul 7 în LN) şi nou înfiinţata Dinamo Municipal Braşov. Antrenorul ...
HCM Constanţa a efectuat, ieri, primul antrenament de la revenirea din stagiul de pregătire din străinătate care s-a desfăşurat în perioada 19 iulie - 13 august. Deoarece Sala Sporturilor este în renovare pentru a permite echipei disputarea partidelor din Liga Campionilor pe teren propriu, lotul campioanei ...
DATORII CĂTRE TREI JUCĂTORI. Năpădit de datorii, Fotbal Club Farul îşi trăieşte ultimele clipe. Gruparea de pe litoral a primit, ieri, o lovitură de graţie, după ce Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal (FRF) a anunţat că s-a luat decizia dezafilierii clubului din cauza datoriilor către ...
După şapte partide de verificare în Germania, în care au înregistrat patru victorii şi trei înfrângeri, handbaliştii de la HCM Constanţa au primit, după revenirea la Constanţa, câteva zile libere din partea antrenorului principal Jovica Cvetkovic. Campionii României vor reveni miercuri la antrenamente ...
SELECŢIE LA HANDBAL FEMININ LA CSS 1 Clubul Sportiv Şcolar Nr. 1 Constanţa organizează selecţie pentru grupele de handbal fete, copii născuţi în anii 1988 şi 1999. Viitoarele sportive sunt aşteptate, începând cu 26 iulie, pe toată durata vacanţei, la Sala “Tomis” (fosta Sală ...
La sediul Federaţiei Române de Handbal (FRH), a fost stabilit, ieri, programul competiţional pentru sezonul 2010-2011 al Ligii Naţionale de handbal masculin. Campioana HCM Constanţa va avea în prima etapă ca adversar pe Dinamo, o echipă de tradiţie în handbalul românesc, dar care în ultimii ani este ...
Sâmbătă, la sediul Confederaţiei Europene de Volei din Luxemburg, a avut loc tragerea la sorţi a partidelor din Cupele Europene, sezonul 2010-2011. La feminin, România a avut trei echipe în urne: două în Cupa CEV şi una în GM Capital Challenge Cup. Prezentă pentru a doua oară în urnele europene ...
Sâmbătă dimineaţă, cu începere de la ora 10.00, va avea loc tragerea la sorţi a meciurilor din Cupa CEV şi GM Capital Challenge Cup la volei, atât la feminin, cât şi la masculin. În urnele pentru Cupa CEV se vor afla şi cele două formaţii constănţene, CS Volei 2004 Tomis - la feminin şi CVM Tomis - ...
Formaţia feminină CS Volei 2004 Tomis Constanţa a aflat, ieri, programul competiţional din viitoarea stagiune a Diviziei A1. Vicecampioana României va avea parte de un debut facil în sezonul 2010-2011, urmând să întâlnească, în prima etapă, programată pe 2 octombrie, nou-promovata CS ProVolei Botoşani ...
Vineri, la Constanţa, pe Stadionul „Farul”, s-a desfăşurat, sub deviza “Pe stadion nu se joacă doar fotbal!”, a 55-a ediţie a Campionatelor Internaţionale de atletism ale României. Întrecerea a reprezentat primul eveniment sportiv important desfăşurat pe noua pistă de atletism a ...