Ştiinţele Economice, la mare căutare la Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ştiinţele Economice, la mare căutare la Constanţa

Justiție 23 Iulie 2008 / 00:00 870 accesări

Facultăţile din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa au scos la concurs, pentru anul universitar 2008-2009, peste 5.400 de locuri, dintre care 1.400 la fără taxă. Deşi la nivel naţional numărul celor care doresc să urmeze cursurile unei instituţii de învăţămînt superior a scăzut, comparativ cu anii precedenţi, la Constanţa acest fenomen nu şi-a făcut încă apariţia. „În cadrul universităţii noastre nu se simte această scădere. Avem un număr foarte mare de candidaţi care şi-au depus dosarele. Dintre cele 16 facultăţi din cadrul universităţii, la opt s-a încheiat deja perioada de depunere a dosarelor, candidaţii susţinînd deja examenul de admitere”, a declarat rectorul Universităţii „Ovidius”, prof. univ. dr. Victor Ciupină. Restul facultăţilor, la care admiterea se face pe bază de concurs de dosare, mai fac înscrieri pînă pe data de 25 iulie. Pînă în acest moment peste 7.000 de candidaţi şi-au depus deja dosarele. Cei mai mulţi dintre aceştia au optat pentru Facultatea de Ştiinţe Economice.

Taguri articol


12