Agenţii economici care angajează cu contract de muncă elevi şi studenţi pe perioada vacanţei pot beneficia, în anumite condiţii, de stimulente lunare, egale cu jumătate din salariul minim brut pe ţară, garantat în plată. Potrivit unui proiect de act normativ elaborat de Ministerul Muncii, măsura nu se aplică în cazul angajatorilor care angajează tineri anterior datei de începere a vacanţei, celor care beneficiază pentru aceştia de subvenţii sau alte măsuri de stimulare de la bugetul general consolidat (indiferent de forma lor), precum şi celor care au primit deja stimulente financiare pentru o perioadă de 60 de zile lucrătoare în cursul anului calendaristic. De asemenea, nu vor beneficia de această facilitate cei care au fost în raporturi de muncă cu elevii şi studenţii respectivi în ultimele trei luni. Pentru obţinerea stimulentelor financiare, patronii trebuie să încheie o convenţie cu agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, în termen de 30 de zile de la data angajării elevilor şi studenţilor. Angajatorii trebuie să depună mai multe documente, printre care adeverinţă eliberată de instituţia de învăţămînt, prin care se atestă că persoana are statut de elev sau student şi urmează studiile la zi la stat sau în sistemul privat, copia contractului de muncă avizat de Inspectoratul Teritorial de Muncă şi declaraţie pe propria răspundere a angajatorului, din care să rezulte natura posturilor pe care au fost încadraţi elevi şi studenţi pe perioada vacanţei.