Partidele parlamentare au ajuns astăzi la un acord în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la bugetul Apărării, care urmează să atingă 2% din PIB din 2017, acest nivel urmând să fie păstrat pentru cel puţin 10 ani. Şeful statului susţine necesitatea acestui pact având în vedere că "Europa şi NATO trebuie să facă faţă celei mai mari provocări de securitate de la încheierea războiului". În această seară, începând cu ora 21.00, la „Ştirea Zilei“, Adriana Teodoru alături de invitații ei vor discuta despre provocările cărora România trebuie să le facă faţă în următorii ani. În platoul Neptun TV se vor afla: Radu Tudor, jurnalist, conf. univ. dr. Răzvan Pantelimon, analist politic, Victor Radu, jurnalist Neptun TV şi Răzvan Zamfir, jurnalist Expres Magazin. Aşteptăm opiniile dvs. pe adresa de e-mail stireazilei@ntvonline.ro sau pe pagina de Facebook a emisiunii.