Locuitorii oraşului Basarabi au participat, sîmbătă, la o slujbă religioasă de celebrare a 100 de ani de la construirea bisericii din oraş. “Sărbătorim 100 de ani de cînd a fost construită biserica din comuna Murfatlar, pentru că aşa se numea, în anul 1906, localitatea noastră. Construcţia ...
Consiliul Local Medgidia s-a întrunit joi seara într-o şedinţă ordinară, pentru a dezbate 23 de proiecte de hotărîri iniţiate de către primarul Dumitru Moinescu, proiecte care au fost aprobate în totalitate. Pe ordinea de zi s-au aflat proiecte care au vizat vînzarea prin licitaţie publică, în vederea ...
Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a primit ieri vizita unei delegaţii oficiale din Istanbul, condusă de primarul sectorului Bairam Paşa, Huseyn Burge, şi din care au mai făcut parte deputatul turc Resul Tosun şi muftiul Murat Youssuf. Delegaţia turcă a ţinut să mulţumească primarului pentru sprijinul pe ...
Regele Mihai a făcut ieri o vizită la cramele Murfatlar, dar şi la Primăria din Basarabi, unde s-a întîlnit cu primarul Nicolae Crivineanu. Potrivit afirmaţiilor edilului şef din Basarabi, regele Mihai a venit la Murfatlar pentru a-şi reînnoi contractul pentru vin. “Murfatlarul are un contract de ...
Potrivit declaraţiilor secretarului de stat din Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului (MTCT), Ioan Andreica, ministerul va vinde beneficiarilor locuinţele construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) doar cu acordul primăriilor. "Într-o săptămînă sau două vom scoate un act ...
Ministrul Agriculturii va prezenta Guvernului strategia descentralizării activităţilor din domeniu, după ce preşedintele Băsescu a atenţionat că, în lipsa acesteia, România poate pierde fondurile UE destinate sectorului şi a afirmat că aşteaptă revocarea miniştrilor care nu prezintă astfel de planuri ...
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a convocat, pentru astăzi, o întîlnire de lucru pentru elementele nerezolvate la nivel tehnic din pachetul de legi privind siguranţa naţională. La întrunire vor participa ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, ministrul Justiţiei, Monica Macovei, ministrul ...
Cu toate că, pînă anul trecut, în satele Biruinţa şi Moviliţa din comuna Topraisar nu a mai existat pericol de inundaţii de mai bine de 30 de ani, ploile din 2005 au determinat administraţia locală să ia în calcul această posibilitate. Prin urmare, autorităţile locale au elaborat un proiect în baza ...
Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri (RAJDP) Constanţa a înfiinţat un birou pentru integrare europeană, care se va ocupa de realizarea proiectelor cu finanţare comunitară de reabilitare a drumurilor şi de sprijinire a autorităţilor locale care doresc să îşi reabiliteze străzile interioare cu ...
Proiectul “Sprijin pentru oraşe” este derulat de Comisia Europeană în cadrul programului Iniţiativa Comunitară URBACT. Ministerul Integrării Europene (MIE) face apel către oraşe şi municipii pentru a accesa programul URBACT, care are ca obiectiv dezvoltarea schimbului de experienţă între ...
Ei aduc astfel deservicii bugetului local şi tergiversează efectuarea unor lucrări de dezvoltare a oraşului Consiliul Local Eforie s-a întrunit ieri într-o şedinţă extraordinară, pentru a aproba fondul de execuţie a bugetului pe anul 2005. În plus, consilierii au aprobat noul preţ al Gigacaloriei pentru ...
Dispoziţia Consiliului Local Cernavodă, care interzice cu desăvîrşire accesul maşinilor de mare tonaj în oraş, se răsfrînge indirect şi asupra locuitorilor, care se văd în imposibilitatea de a-şi achiziţiona lemne de foc pentru sezonul rece, care se apropie. Oamenii se plîng că nu au cu ce să aducă ...
În condiţiile în care, în ultimele zile, temperaturile înregistrate la Constanţa au scăzut ameninţător de mult, coborînd sub pragul de 10 grade Celsius, cei 194 de palmieri din Constanţa şi staţiunea Mamaia au început să fie scoşi din amplasamentele în care au stat timp de şapte luni pentru a fi ...

Aprobarea metodologiei de închiriere a terenurilor în vederea construirii de ferme zootehnice în extravilanul localităţii, precum şi a documentaţiei pentru vînzarea terenurilor în scopul construirii de locuinţe au stat la baza proiectelor de pe ordinea de zi a ultimei şedinţe de Consiliu Local, care ar fi ...

Tribunalul Vrancea a declarat ieri ca fiind nelegale hotărîrile adoptate de 22 de consilieri judeţeni în şedinţa extraordinară din 27 septembrie, cînd s-a decis înlocuirea din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Vrancea a lui Marian Oprişan. De asemenea, instanţa a respins şi cererea ...

Primarul Medgidiei, Dumitru Moinescu, a organizat ieri o conferinţă de presă în care a prezentat patru cazuri sociale ale unor persoane nemulţumite de rezultatul evaluării Comisiei de Expertiză a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi Constanţa, cu privire la încadrarea într-un grad de handicap. Oamenii ...