CNAIR a anunțat reabilitarea podului de pe Autostrada A2, situat peste brațul Borcea. Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în calitate de Autoritate de management pentru Programul Transport 2021-2027, împreună cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, ca Beneficiar al ...
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi, 11 octombrie, în intervalul orar 10:00 – 17:00, se efectuează lucrări de reabilitare a suprafeței de rulare pe autostrada A2 București-Constanța, pe sensul către Capitală, pe tronsonul kilometric 159+940 de metri - ...
Primăria Constanța informează căse aplică tratamente fitosanitare în zonele verzi de pe raza municipiului Constanța și stațiunea Mamaia Aceste tratamente se efectuează la arborii și arbuştii ornamentali din parcurile, aliniamentele stradale şi în zonele verzi de pe raza municipiului Constanța și ...
Polițiștii locali constănțeni cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice acționează în permanență pentru eliberarea străzilor, trotuarelor și locurilor de parcare ocupate de aceste vehicule care strică imaginea orașului, multe dintre ele adevărate focare de infecție. Din cele 40 de ...
Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții, transmite Rețele Electrice Dobrogea. Astfel, zonele afectate sunt: intervalul orar: 8:00 - 16:00, ÎNTRERUPERE TOTALĂ ZONA TOMIS 3, BLOC S2, SCARA A-B-C SI ...
Săptămâna aceasta, constănțenii care locuiesc în centru pot depune deșeurile voluminoase de care nu mai au nevoie în containerul amplasat pe strada Productelor, bloc F1B (platforma 467). În bena de culoare verde puteți depozita: mobilier vechi deteriorat, canapele, rafturi, dulapuri, saltele, uși ...
Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții, transmite Rețele Electrice Dobrogea. Astfel, zonele afectate sunt: intervalul orar: 8:00 - 16:00, ÎNTRERUPERE TOTALĂ ZONA SCOALA NR 8, CU BLOC F 2, SCARA A-B-C ...
Primăria Constanța informează că semaforizarea în intersecția de la Delfinariu este întreruptă săptămâna aceasta! Din cauza lucrărilor efectuate de RAJA la intersecția bulevardului Mamaia cu strada Zorelelor, sistemul de semaforizare din intersecție va funcționa pe culoarea galben intermitent ...
Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții, transmite Rețele Electrice Dobrogea. Astfel, zonele afectate sunt: intervalul orar: 8:00 - 16:00, ÎNTRERUPERE TOTALĂ ZONA BOEMA, BLOC ST 3, BLOC ST 4, SCARA C - ...
Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții, transmite Rețele Electrice Dobrogea. Astfel, zonele afectate sunt: intervalul orar: 8:00 - 16:00, ÎNTRERUPERE TOTALĂ PIATA TOMIS 3, SPATIILE COMERCIALE (MARO) ...
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a încheiat un contract de concesiune pe 20 de ani cu Rompetrol Downstream SRL, pentru modernizarea unor spaţii de servicii pe autostrada Bucureşti-Constanţa (A2), a anunţat, joi, pe Facebook, directorul general al Companiei Naţionale de ...
Poliștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice acționează în permanență pentru eliberarea străzilor, trotuarelor și locurilor de parcare ocupate de aceste vehicule care strică imaginea orașului, multe dintre ele adevărate focare de infecție. Săptămâna aceasta ...
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi, în intervalul orar 09:30 - 16:00, pe autostrada A1, sensul București – Pitești, la kilometrul 118 + 400 metri, în zona municipiului Pitești, județul Argeș este restricționată circulația autovehiculelor pe banda ...
Primăria Constanța informează că se reabilitează carosabilul pe strada Cuza Vodă, tronsonul cuprins între străzile Atelierelor și I. G. Duca din Constanța. "După ce zona carosabilă a fost decopertată, echipele Confort Urban vor interveni astăzi cu utilaje pentru asfaltarea carosabilului pe ...
Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții, transmite Rețele Electrice Dobrogea. Astfel, zonele afectate sunt: intervalul orar: 9:00 - 17:00, ÎNTRERUPERE TOTALĂ EXTRAVILAN, ZONA DC 89 ...
Pompierii constănţeni intervin, marţi dimineaţă, pentru evacuarea apei din patru locuinţe şi degajarea carosabilului de trei copaci căzuţi în Năvodari, Medgidia şi Mamaia, în urma ploii torenţiale şi a vântului puternic, autorităţile transmiţând alertă meteo Cod Roşu. Pe anumite porţiuni de ...
Luni, 30.09.2024, a avut loc depunerea ofertelor pentru procedura de atribuire a contractului de achiziție publică privind execuția Nodului Rutier Cumpăna A4 (km 16+700) - DN 39E. Până la termenul limită a depus oferta un singur antreprenor, respectiv Asocierea SC AUTOPRIMA SERV SRL (Lider) – SC TRACON ...
Premierul Marcel Ciolacu a participat astăzi, la Palatul Victoria, la ceremonia de semnare a contractelor de finanțare pentru realizarea stadioanelor „Gheorghe Hagi” și „Nicolae Dobrin”, precum și a unui patinoar artificial. Cele trei obiective de infrastructură sportivă au o valoare ...
Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții, transmite Rețele Electrice Dobrogea. Astfel, zonele afectate sunt: intervalul orar: 8:00 - 16:00, ÎNTRERUPERE TOTALĂ ZONA TOMIS NORD, BLOCURILE: 1A, 2A, 3A, 4A ...
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Româneinformează că în perioada 30.09.2024 – 25.10.2024, pe DN 7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu, sectoarele kilometrice 198+200 – 207+000, 216+000 – 219+000, 224+000 – 227+300 și 228+000 – 233+200, traficul rutier va fi ...