Telegraf Online - Justiție

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Justiție

Blaga, audiat în dosarul lui Vâlcov! Ce legătură există între cei doi
25 iunie 2019 Blaga, audiat în dosarul lui Vâlcov! Ce legătură există între cei doi

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis mai multe solicitări ale fostului consilier al premierului Darius Vâlcov, în dosarul în care acesta a fost condamnat la 8 ani de închisoare în prima instanță. Una dintre cererile aprobate este audierea lui Vasile Blaga ca martor ...

Dăncilă: Cei care cereau interzicerea ordonanțelor de urgență vor acum OUG
25 iunie 2019 Dăncilă: Cei care cereau interzicerea ordonanțelor de urgență vor acum OUG

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, marţi, în debutul şedinţei de Guvern, că Executivul nu va emite nicio ordonanţă de urgenţă privind funcţionarea sistemului judiciar, declarându-se uimită că acum sunt cerute măsuri de urgenţă chiar de cei care cereau interzicerea ...

Radu Mazăre susține că a fost amenințat și adus în țară forțat
24 iunie 2019 Radu Mazăre susține că a fost amenințat și adus în țară forțat

Radu Mazăre a declarat, luni,în fața judecătorilor de la instanţa supremă, că i-au fost încălcate drepturile de către statul român şi cel malgaş în privinţa extrădării sale șică a fost adus cu forţa în ţară, fără a exista o hotărâre judecătorească, subliniind ...

Sentință halucinantă. Ce se întâmplă cu fostul și actualul primar din Kogălniceanu
22 iunie 2019 Sentință halucinantă. Ce se întâmplă cu fostul și actualul primar din Kogălniceanu

„Așa cum deja se știe, la sfârşitul lunii ianuarie 2015,Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat starea deincompatibilitate în cazul a 14 aleşi locali, printre care se număra şiprimarul comunei Mihail Kogălniceanu din judeţul Constanţa, Belu AncuțaDaniela. Dar instanța s-a ...

Radu Mazăre va lucra, de marţi, la atelierul de croitorie de la Penitenciarul Rahova
21 iunie 2019 Radu Mazăre va lucra, de marţi, la atelierul de croitorie de la Penitenciarul Rahova

Radu Mazăre va lucra, începând de marţi, la atelierul de croitorie al Penitenciarului Rahova, unde este încarcerat, a declarat fratele fostului primar al Constanţei, Mihai. Reprezentanţii Penitenciarului Rahova au aprobat cererea lui Radu Mazăre de a se căsători cu iubita sa, urmând ...

Deputat PNL, condamnat pentru fapte de corupție
20 iunie 2019 Deputat PNL, condamnat pentru fapte de corupție

ÎCCJ l-a condamnat, joi, pe deputatul PNL Mihai Voicu la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru fapte de corupţie, decizia nefiind definitivă. Voicu este acuzat de DNA că le-a impus membrilor de partid să plătească pentru campania electorală dacă voiau să candideze pe un loc eligibil ...

E îngrijorătoare statistica supravegherilor la care au fost supuşi magistraţii!
19 iunie 2019 E îngrijorătoare statistica supravegherilor la care au fost supuşi magistraţii!

Gheorghe Stan, fostul şef al Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie şi noul judecător CCR, a declarat pentru MEDIAFAX că sunt îngrijorătoare datele privind supravegherea tehnică a magistraţilor, mai ales pentru că nu a fost clarificată situaţia materialelor informative. „Au ...

Şapte cupluri gay şi Asociaţia ACCEPT au dat în judecată România la CEDO
18 iunie 2019 Şapte cupluri gay şi Asociaţia ACCEPT au dat în judecată România la CEDO

Asociaţia ACCEPT şi şapte cupluri gay au dat în judecată statul la CEDO pentru încălcarea dreptului la viaţă privată şi de familie în România, deoarece nu au putut accesa forme legale prin care familia întemeiată să poată fi recunoscută şi protejată. „Asociaţia ...

Liviu Dragnea îşi va executa pedeapsa la Penitenciarul Rahova, în regim închis
18 iunie 2019 Liviu Dragnea îşi va executa pedeapsa la Penitenciarul Rahova, în regim închis

Fostul lider al PSD, Liviu Dragnea, va executa pedeapsa la Penitenciarul Rahova, în regim închis. Decizia a fost luată de comisia penitenciarului, întrunită marţi, au declarat surse din cadrul unităţii de detenţie. Potrivit aceloraşi surse, Liviu Dragnea ar putea să treacă la regim ...

Tăriceanu somează CSM să desecretizeze anexele protocoalelor SRI-DNA-instanțe
17 iunie 2019 Tăriceanu somează CSM să desecretizeze anexele protocoalelor SRI-DNA-instanțe

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a cerut luni CSM-ului desecretizarea anexelor raportul Inspecţiei Judiciare privind aplicarea protocoalele cu SRI la DNA. Liderul ALDE i-a cerut preşedintelui Klaus Iohannis să prezideze şedinţa Consiliului şi să se asigure că anexele vor fi ...

BEC admite că s-a comis o eroare la referendum
14 iunie 2019 BEC admite că s-a comis o eroare la referendum

BEC i-a răspuns, vineri, preşedintelui CCR Valer Dorneanu, precizând că numărul diferit de alegători la cele două întrebări de la referendum se datorează unei erori generate de formularea ambiguă a Legii 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului. „Urmare a adresei ...

Radu Mazăre rămâne în Penitenciarul Rahova, în regim închis, până în 2021
11 iunie 2019 Radu Mazăre rămâne în Penitenciarul Rahova, în regim închis, până în 2021

O comisie a Penitenciarului Rahova a decis, după ce s-a încheiat perioada de carantină pentru Radu Mazăre, ca fostul primar al Constanţei să rămână în această unitate de detenţie, în regim închis, până în anul 2021, a declarat fratele acestuia, Mihai. Decizia ...

Ex-vicepreşedinte PMP - denunț împotriva lui Băsescu pentru colaborare cu Securitatea
11 iunie 2019 Ex-vicepreşedinte PMP - denunț împotriva lui Băsescu pentru colaborare cu Securitatea

Fostul vicepreşedinte al PMP Radu Cristescu a anunţat marţi că a depus un denunţ la Parchetul General la adresa lui Traian Băsescu, motivul fiind faptul că ar fi avut „calitatea de colaborator al Securităţii”. „Azi am depus un Denunţ la Parchetul General împotriva fostului preşedinte ...

Elan Schwartzenberg a scăpat definitiv de mandatul de arestare în lipsă şi de urmărire internaţională
11 iunie 2019 Elan Schwartzenberg a scăpat definitiv de mandatul de arestare în lipsă şi de urmărire internaţională

Omul de afaceri Elan Schwartzenberg a scăpat, marţi, definitiv de mandatul de arestare preventivă în lipsă şi de urmărire internaţională după ce procurorul DNA a anunţat la termenul de la Curtea de Apel Bucureşti că îşi retrage contestaţia depusă. "Şi-au retras contestaţia. Azi ...

Înalta Curte cere detalii Ministerului Justiţiei despre extrădarea lui Mazăre
10 iunie 2019 Înalta Curte cere detalii Ministerului Justiţiei despre extrădarea lui Mazăre

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a admis, luni, o cerere a avocaţilor lui Radu Mazăre, care spun că acesta nu ar mai putea fi judecat sau cercetat şi în alte cauze decât cea pentru care a fost extrădat, şi au transmis o adresă la Ministerul Justiţiei în care solicită ...

A expirat perioada de carantină pentru Radu Mazăre. Se decide unde va ispăşi pedeapsa
9 iunie 2019 A expirat perioada de carantină pentru Radu Mazăre. Se decide unde va ispăşi pedeapsa

Perioada de 21 de zile de carantină pentru Radu Mazăre a expirat duminică şi, potrivit procedurii, o comisie de la Penitenciarul Rahova trebuie să decidă luni unde îşi va ispăşi pedeapsa. Surse apropiate fostului primar spun că Mazăre ar putea să nu se prezinte la comisie deoarece va merge la ...

Reprezentanţii Avocatului Poporului acordă audienţe gratuite constănţenilor
9 iunie 2019 Reprezentanţii Avocatului Poporului acordă audienţe gratuite constănţenilor

În data de 19 Iunie 2019, reprezentanţii instituției Avocatul Poporului - Biroul teritorial Constanţa, vor fi prezenţi în Medgidia şi Cernavodă, la sediul celor două primării pentru a acorda audiențe cetățenilor și pentru a primi petiții, se arată într-un comunicat primit la redacţie ...

UNBR are un nou preşedinte
9 iunie 2019 UNBR are un nou preşedinte

Avocatul Traian Briciu este noul preşedinte al Uniunii Naţionale a Barourilor din România, a informat, vineri, UNBR. Potrivit unui comunicat al UNBR transmis Agerpres, Traian Briciu a fost ales în cadrul Congresului Avocaţilor din 6 - 7 iunie. Vicepreşedinţi ai UNBR sunt Ion Dragne, Ion Turculeanu ...

Andrei Bodean, şeful DNA Constanţa, va fi audiat ca suspect într-un dosar
9 iunie 2019 Andrei Bodean, şeful DNA Constanţa, va fi audiat ca suspect într-un dosar

Procurorul-şef al DNA Constanţa, Andrei Bodean, a fost citat luni, la ora 13:00, la sediul Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie pentru a fi audiat într-un dosar în care are calitatea de suspect, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse apropiate anchetei. Surse apropiate anchetei au ...

Magistraţii cer CSM declasificarea anexelor Raportului Inspecţiei Judiciare privind aplicarea protocolului dintre PG - SRI
6 iunie 2019 Magistraţii cer CSM declasificarea anexelor Raportului Inspecţiei Judiciare privind aplicarea protocolului dintre PG - SRI

AMR şi UNJR anunţă că au cerut, joi, printr-o scrisoare, CSM “să întreprindă, de urgenţă, toate demersurile având că finalitate declasificarea şi publicarea celor 19 anexe la Raportul Inspecţiei Judiciare privind modalitatea de aplicarea a protocolului de cooperare dintre PICCJ şi SRI din ...

1...1516171819...1177
12