Mitropolia Basarabiei condamnă comportamentul agresiv din partea slujitorilor Episcopiei de Bălţi şi Făleşti (Patriarhia Moscovei) care au împiedicat duminică oficierea slujbei de pomenire a deportaţilor în scuarul Gării Feroviare de Nord din municipiul Bălţi. Potrivit unui comunicat al biroului ...
Cea de-a IV-a ediție a școlii de vară de la parohia „Sf. Mina” din Constanța a debutat luni, 1 iulie. Prin intermediul acestui proiect 40 de copii dornici de joacă și de învățat lucruri folositoare în viață, însoțiți de părinți sau de bunici, și-au dat întâlnire ...
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, îi îndeamnă pe credincioşi şi pe preoţi să utilizeze cu discernământ şi cu măsură reţelele de socializare în viaţa lor personală, precum şi în activităţile pastorale, misionare sau profesionale, dar să acorde mai mult ...
Apostolii Petru şi Pavel (Paul, la catolici), patronii spirituali ai penitenciarelor, sunt sărbătoriţi pe 29 iunie. Aceasta este ziua în care amândoi au murit, în timpul prigoanei creştine declanşate de Nero, sărbătoarea fiind denumită popular Sânpetru. Sfântul Apostol Petru a ...
Pe 29 iunie, Biserica Ortodoxă îi cinstește pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Aceștia se bucură de o cinstire deosebită din partea Bisericii, contribuind la răspândirea cuvântului evanghelic în multe părţi ale lumii. Sfântul Apostol Petru s-a născut în Galileea ...
Sâmbătă, 22 iunie, de laora 8.15, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba de sfințire mică a bisericii cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului, Sf. Ap. Andrei, Sf. Mc. Sofia și Sf. Proroc Ilie" din Mamaia, urmată de săvârșirea Sfintei Liturghii. Duminică, 23 ...
Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh (Rusaliile) sau Cincizecimea se sărbătoreşte la 50 de zile de la Învierea Domnului (Sfintele Paşti). Rusaliile reprezintă consacrarea solemnă a Bisericii întemeiate de Iisus Hristos. Duhul Sfânt nu este dăruit numai Bisericii în ...
Sâmbătă, 15 iunie, în Biserica Ortodoxă sunt Moșii de vară. În ajunul praznicului Pogorârii Duhului Sfânt, Biserica Ortodoxă a statornicit pomenirea de obște a celor adormiți, cunoscută drept Moșii de vară. Biserica se roagă pentru cei răposați ca și aceștia să se bucure ...
Sfântul Scaun a aprobat oficial modificarea rugăciunii "Tatăl Nostru" pentru slujbele catolice, schimbare care vizează fragmentul de frază „nu ne duce pe noi în ispită“, potrivit cbnnews.com. Modificarea vizează doar un fragment de frază din celebra rugăciune din Evanghelia ...
Concert caritabil la bisericuța de lemn „Sfântul Mare Mucenic Mina" din Constanța Duminică, 9 iunie,de laora 19.00, la bisericuța de lemn „Sfântul Mare Mucenic Mina" din Constanța va avea loc cea de-a doua ediție a Concertului caritabil de folclor românesc și ...
Joi, 6 iunie, Biserica Ortodoxă prăznuiește Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor. Praznicul Înălțării Domnului Praznicul Înălțării Domnuluine aminteşte de momentul biblic al finalizării activităţii pământeşti a Mântuitorului, la 40 de zile după Paşti. Conform ...
Miercuri, 5 iunie, ora 12.00, la Palatul Arhiepiscopal al Tomisului din Constanța va avea loc conferința „Necesitatea valorilor creștine în contextul secularizării", eveniment organizat de către Asociația pentru Civilizația Ortodoxă (ASCIOR), pentru a marca începerea activității Ariei ...
După o lună de primenire spirituală prin post, slujbe şi rugăciuni, credincioşii musulmani sărbătoresc, timp de trei zile, începând de marți, 04 iunie 2019, „Ramazan Bayram”. Slujba de Ramazan Bayram va fi oficiată marți, la ora 06:06, de către Șeful Cultului Musulman din ...
„Îi îndemnăm pe părinți să acorde mai mult timp copiilor”, a fost mesajul adresat de Patriarhul României cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului (1 iunie 2019) și a Duminicii Părinților și Copiilor (2 iunie 2019). În România, Ziua Internaţională a Copilului ...
„Biserica Ortodoxă îl cinstește sâmbătă, 1 iunie, pe Sf. Iustin Martirul și Filosoful. Era fiul unor coloniști greci, păgâni, din vechiul Sichem din Palestina, numit, după colonizarea romană din anul 70, Flavia Neapolis, iar astăzi Nablus, și s-a născut la începutul ...
Credincioşii ortodocşi îi serbează, marţi, pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, datorită cărora creştinismul a devenit religie permisă, jertfele sângeroase au fost interzise şi duminica a fost stabilită zi de odihnă în Imperiul Roman, perioada în care au domnit fiind ...
Membrii comunităţii musulmane din România celebrează de luni, ora 03.45, începutul Lunii Sfinte Ramazan, perioadă în care credincioşilor le este interzis să mănânce sau să bea, din zori de zi până la apusul soarelui. Potrivit Muftiului Murat Iusuf, șeful Cultului Musulman din ...
În Vinerea din Săptămâna Luminată, Biserica Ortodoxă prăznuiește Izvorul Tămăduirii. Cu acest prilej, - Joi, 2 mai, de la ora 19.00, IPS Teodosie va oficia Vecernia și Sfințirea Mică a Apei la Mănăstirea Crucea (localitatea Crucea); - Vineri, 3 mai, începând cu ora 8.45, de ...
Dacă săptămâna dinaintea Paştelui este cea a Patimilor sau Săptămâna Mare, săptămâna care urmează după Învierea Domnului Iisus Hristos este cunoscută în popor ca Săptămâna Luminată. Pentru creștinii ortodocși, Săptămâna Luminată este începutul unei ...
Zona de organizare din contextul vizitei Papei Francisc la Bucureşti de la sfârşitul lunii mai a fost extinsă până la Piaţa Ateneului şi Piaţa George Enescu. Cu ocazia extinderii zonei de participare, s-a prelungit și perioada de înscriere la eveniment până pe data de 15 ...