Niciun mister nu mai planează, s-ar părea, peste Dosarul Revoluţiei din 1989. Asta din perspectiva procurorilor care au anunţat, vineri, că dosarul a fost clasat. Asociaţiile de revoluţionari, istoricii şi cei care au avut de suferit atunci nu sunt de acord şi şi-au exprimat surprinderea, indignarea şi ...
Mugurel Florescu a declarat vineri că are calitatea de suspect în Dosarul Mineriadei, dar în niciun caz el nu este vinovat de ce s-a întâmplat în 13-15 iunie 1990, arătând că, după ce a fost eliberat din funcţie, de trei ori s-a încercat să i se ia viaţa, fiind ...
Declaraţii cu iz de comunism tardiv vin dinspre ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, care s-a aflat joi la Greci, în județul Tulcea, unde a inaugurat Centrul de vizitare a Parcului Național Munții Măcinului. În ce priveşte inaugurarea Centrului, să zicem că ne bucurăm, dar cu o singură ...
Român, geniu al suprarealismului, ce a făcut din acest curent propria sa realitate, subiectiv dimensionată, autor prolific, un neînţeles al vremii sale şi al prezentului... Multe se mai pot spune despre Gellu Naum, unul dintre cei mai importanţi scriitori români, care a depăşit cu mult ...
O realitate cutremurătoare a fost validată de Agenția pentru Investigații de Mediu (Environmental Investigation Agency - EIA), organizație care a prezentat în cadrul unei conferințe de presă raportul „Jefuirea ultimei păduri: Cea mai mare companie de procesare a lemnului din Austria, drepturi ...
Un subiect care se anunţă de pe acum a fi confiscat politic a tulburat ieri liniştea cetăţenilor României. Spunem asta pentru că nu putem crede că în 25 de ani nu s-a găsit un moment propice apariţiei acestui subiect şi, cu mai puţin de jumătate de an până la alegeri, s-a reuşit ...
Şi-au făcut din hobby o meserie şi trăiesc în fiecare zi senzaţii tari în această activitate complexă, care te ajută să-ţi depăşeşti limitele şi care te învaţă să trăieşti fiecare clipă a vieţii la intensitate maximă, paraşutismul. Pasionaţii din domeniu spun că nu este nici ...
Avem cel mai secret serviciu „la vedere” de pe planetă. Nimeni nu ştie câţi oameni lucrează în structura SRI-ului sau după ce legi proprii sunt organizaţi aceştia. Ştim doar că şefii SRI, de-a lungul timpului, s-au plâns că pachetul de legi „Big Brother” nu a fost ...
Cum îşi umflă aleşii pensiile ştim deja. Haideţi să vedem cum le umflă şi procurorii, în special cei care au ocupat astfel de funcţii. Un caz incredibil a fost descoperit de Curtea de Conturi în Timişoara, unde doi foşti procurori au reuşit să obţină pensii umflate cu peste 1.000 de ...
S-ar părea că România are de toate... Dar chiar de toate, inclusiv o mumie! Potrivit antena3.ro, “Mumia din Carpaţi” nu este un mit. Chiar „există şi se află la Institutul de Medicină Legală din Bucureşti! E vorba de Costică, un cerşetor, care în anii 1920 a fost mumificat de ...