Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) nu mai are bani pentru susţinerea sectorului agricol, a declarat, ieri, ministrul de resort, Mihail Dumitru, care a precizat că va disponibiliza până la sfârşitul anului circa 2.900 de angajaţi din toate structurile MADR. \"După o primă evaluare vom ...
Reprezentanţii Confederaţiei Naţionale Sindicale „Cartel Alfa” au declarat că vor susţine, alături de Confederaţia Internaţională a Sindicatelor (CIS) şi de Comitetul Sindical Consultativ al Organizaţiei pentru Dezvoltare şi Cooperare Economică, poziţia CIS referitoare la realizarea unui plan ...
Patriarhia Română a hotărât să aplice un program pastoral şi social în vreme de criză economică prin care bisericile din ţară vor ajuta familiile cu mulţi copii, vârstnicii şi bolnavii săraci. Propunerea urmează să fie analizată în şedinţa Sfântului Sinod din luna iulie. Astfel, pe lângă cele ...
Reducerea salariilor angajaţilor în sistemul bugetar, cu 25%, va fi aplicată începând cu drepturile aferente lunii iulie, care se plătesc în luna august, a declarat, ieri, ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu. Conform pachetului de măsuri de austeritate adoptat de Guvern, salariile în sistemul bugetar ...
Sute de constănţeni s-au prezentat, în luna mai, la sediul Casei Judeţene de Pensii (CJP) Constanţa pentru a-şi depune dosarele în vederea ieşirii la pensie anticipat. Potrivit purtătorului de cuvânt al CJP, Kristina Mutiş, luna trecută au fost depuse 624 de astfel de dosare. „Din cauza ...
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a finalizat în 11 iunie campania de primire a cererilor de plată pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafaţă, pentru anul 2010, în perioada 1 martie - 11 iunie fiind depuse 1.091.984 cereri, pentru o suprafaţă de 9,4 milioane hectare. Cele ...
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate a stârnit discuţii prelungite în plenul Senatului, cea mai contestată prevedere fiind cea privind modul de verificare la domiciliu a celor care se află în concediu medical, invocându-se că implicarea ...
La finalul perioadei de înscrieri în programul Orizonturi Deschise derulat de Fundaţia Dinu Patriciu, 525 de tineri au fost declaraţi eligibili pentru bursele anuale în valoare individuală de 15.000 dolari. Bursele se acordă tinerilor români ce vor urma programe de master sau doctorat la cele mai importante ...
Potrivit datelor centralizate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Familiei şi a Drepturilor Copilului (ANPFDC), la nivel naţional au fost primite 143 de cereri de la asistenţi maternali profesionişti care doresc să renunţe la această meserie. Reprezentanţii Autorităţii au declarat că, în total, 14 ...
Ministerul Agriculturii va disponibiliza până în toamnă, 2.820 de angajaţi, reprezentând o reducere cu 26-27% a numărului de personal, dintre care aproximativ 2.000 sunt salariaţi ai direcţiilor judeţene, a declarat, ieri, ministrul de resort, Mihail Dumitru. \"Avem două proiecte de restructurare, unul de ...
Producţia agricolă ar putea fi redusă anul acesta cu până la 50%, după ce s-au eliminat subvenţiile pentru irigaţii, avertizează agricultorii. Mulţi fermieri ar putea da faliment, iar alimentele se vor scumpi la toamnă, în condiţiile în care Guvernul nu mai dă subvenţii pentru irigaţii. Din cele ...
Până la sfârşitul acestui an, oficiile poştale, sub denumirea TCE Post Office, vor fi prezente în 200 de locaţii din ţară, potrivit companiei. \"Dacă, până în acest moment, oferta noastră de servicii era adresată în special către zona de B2B, am decis că avem experienţa şi logistica necesare pentru ...
Produsele importate din afara UE şi-au modificat preţurile, scoţând din buzunarele românilor din ce în ce mai mulţi bani. Dolarul care câştigă teren în faţa euro scumpeşte coşul de consum. Printre produsele care s-au scumpit se numără tricotajele, citricele, grâul sau conservele de peşte, importate ...
Începând de astăzi şi până pe 24 iunie, conform calendarului aprobat de reprezentanţii Ministerului Educaţiei, absolvenţii claselor a VIII-a pot completa fişele de înscriere pentru admiterea în clasa a IX-a. Candidaţii trebuie să fie însoţiţi de părinţi sau de tutori, iar opţiunile din fişele de ...
Serviciile oferite de SC RAJA SA Constanţa, singurul operator de apă din regiunea de sud-est a României, se vor îmbunătăţi considerabil pentru locuitorii din 25 de sate şi comune de pe raza judeţului nostru. Conducerea RAJA a semnat, ieri, un protocol cu reprezentanţii Agenţiei de Comerţ şi Dezvoltare ...
Aproximativ 3.000 de sindicalişti şi pensionari din întreaga ţară au protestat, ieri, în jurul clădirii Parlamentului, cerând căderea Guvernului. Protestatarii, afiliaţi la cele cinci confederaţii sindicale reprezentative din România, au format un lanţ uman în jurul sediului Executivului şi s-au postat ...
Salariaţii din România au scăzut, în primul trimestru al acestui an, cu 1,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, trendul descendent încetinind pentru cel de-al patrulea trimestru consecutiv, potrivit datelor prezentate ieri de Eurostat. Declinul din România este uşor mai accentuat decât cel ...
Conform calendarului de admitere în învăţământul liceal de stat, începând de ieri şi până mâine (17 iunie) se desfăşoară probele de aptitudini pentru elevii care doresc să fie admişi în clasa a IX-a la liceele vocaţionale sau să studieze în clase cu predare bilingvă. Pentru admiterea la liceele ...
Ministerul Mediului şi Pădurilor a sancţionat cu amenzi în cuantum de peste 220.000 de lei 20 de operatori economici şi trei persoane fizice pentru nerespectarea regimului silvic, în urma unor controale efectuate în perioada mai-iunie în judeţele Constanţa şi Suceava. În judeţul Constanţa, 12 operatori ...
Reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale (ANPS) au declarat că plata prestaţiilor sociale se face fără probleme, respectându-se perioada de 8 - 27 ale lunii prevăzută în deciziile individuale de stabilire şi plată a drepturilor de prestaţii sociale, gestionate şi administrate de ...