Liderii sindicali au anunţat iniţial grevă generală şi de solidaritate în 31 mai în aproape toate sectoarele de activitate, ulterior unele federaţii s-au sustras de la protest, iar în prezent nici cei care au rămas fermi pe poziţie nu pot spune exact câţi angajaţi vor opri efectiv lucrul. Pentru astăzi ...
Conducerea Ministerului Educaţiei a triumfat în conflictul cu dascălii. Mult mediatizata grevă generală pe termen nelimitat, care ar fi trebuit să cuprindă, începând de astăzi întreaga ţară şi să blocheze anul şcolar, s-a transformat într-o glumă. Mulţumit de el şi de faptul că a reuşit să pună ...
Preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), Valer Suciu, a acuzat, ieri, prin intermediul unui comunicat de presă, că unii „lideri sindicali de televizor” încercă să demobilizeze greva generală care începe astăzi. „Greva generală pe termen nelimitat nu ...
Peste 3.500 de poliţişti comunitari şi vameşi afiliaţi la Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor “Pro Lex” intră de astăzi în grevǎ generalǎ pe termen nelimitat, iar angajaţi ai Poliţiei Române şi Poliţiei de Frontierǎ se află în grevă japoneză, în semn de ...
Compania aeriană TAROM anunţă că va efectua în regim normal cursele planificate în programul de zbor din zilele de 30, 31 mai şi 1 iunie, se arată într-un comunicat transmis vineri de companie. Operatorul de transport aerian mai arată că orice modificare din planul de zbor va fi anunţată în timp util ...
Poşta Română lansează campania \"O carte deschide o lume nouă!\", prin care îşi propune să participe la îmbogăţirea fondului de carte a şcolilor din mediul rural. În cadrul acestui demers, Poşta Română face o invitaţie salariaţilor şi clienţilor săi, persoane fizice sau juridice, de a participa la ...
Deţinuţii din 12 penitenciare din România ar fi pregătiţi să declanşeze revolte în următoarele zile, în încercarea de a profita de greva anunţată de gardieni, potrivit agenţiei de presă „Mediafax”, care citează surse din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP). „Au aflat ...
Reprezentanţii magistraţilor au declarat, după întâlnirea de vineri de la INM, că asigură societatea că justiţia rămâne \"un pilon al stabilităţii şi al neutralităţii\" în perioada de criză economică, în condiţiile scăderii pensiilor şi a salariilor angajaţilor din sistemul bugetar. Astfel ...
Holt România - Fundaţia de Consultanţă şi Servicii Sociale pentru Copii şi Familii organizează Deschiderea Oficială a Centrului de Servicii şi Resurse pentru Copii şi Familii, din oraşul Medgidia, str. Republicii nr. 56. Evenimentul se desfăşoară în cadrul proiectului \"Consolidarea Familiilor din ...
Pe măsură ce se apropie ziua grevei generale, ameninţările şi intimidările în nuanţe portocalii se înteţesc şi, din păcate, au şi succes. Ceferiştii, angajaţii Tarom, Justiţia şi o parte dintre poliţişti stau cuminţi la locurile lor de muncă! Să vedem ce categorii de bugetari, în afară de ...
Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) şi organizaţia nonguvernamentală European Prison Education Association (EPEA), care promovează educaţia în sistemele penitenciare din Europa, au încheiat, vineri, un protocol de colaborare, la ceremonie participând şeful Administraţiei, Ioan Băla, şi ...
Direcţia Judeţeană pentru Tineret Constanţa, reprezentant în teritoriu al Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret din cadrul Ministerului Educaţiei, se adresează ONG-urilor de şi pentru tineret constănţene în legătură cu organizarea Concursului Local de Proiecte pe anul 2010. Perioada de ...
Judeţul Constanţa găzduieşte, sâmbătă şi duminică, faza naţională a Concursului naţional de dezbateri „Tinerii dezbat”. La competiţie participă 51 de elevi din judeţele Brăila Călăraşi, Constanţa, Tulcea şi Ialomiţa, care vor fi cazaţi la Centrul de agrement „New ...
Peste o mie de salariaţi de la şantierul naval Daewoo Mangalia Heavy Industries vor declanşa, luni, o grevă de avertisment, fiind nemulţumiţi de faptul că administraţia nu este de acord să le acorde creşterile salariale solicitate se sindicalişti. Muncitorii vor opri lucrul timp de două ore, între 8.00 ...
Reprezentanţii celor cinci confederaţii sindicale reafirmă că nu vor participa la şedinţele Consiliului Economic şi Social (CES). \"Reprezentanţii CNS Cartel ALFA, CNSLR- Frăţia, CSDR, BNS şi CNS Meridian nu vor participa la şedinţele CES şi, pe cale de consecinţă, pachetul de măsuri de austeritate ...
Prima grădină zoologică privată din Dobrogea se va deschide, pe 1 iunie, în localitatea constănţeană Corbu. Corbu Park Zoo se află la intrarea în comuna Corbu. Într-un spaţiu special amenajat sunt expuse zeci de specii de animale sălbatice şi domestice de rasă, precum şi păsări. La Corbu Park Zoo pot ...
Angajaţii Tarom au renunţat la greva de solidaritate de luni, deoarece nu s-au strâns semnăturile necesare pentru acest protest, urmând să facă în 31 mai o grevă japoneză şi să decidă ulterior data grevei generale, dacă le vor scădea salariile cu 25%. Secretarul general al Sindicatului din Tarom, Aurel ...
Angajaţii Băncii Naţionale a României (BNR), ai Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, ai Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private şi ai Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor vor fi şi ei afectaţi de reducerea salarială cu 25%, potrivit proiectului de lege pentru care Guvernul îşi va ...
Conducerea Uniunii Asociaţiilor de Proprietari (USP) Constanţa a organizat, ieri, o întâlnire între preşedinţii asociaţiilor de proprietari din judeţ şi reprezentanţii Inspectoratului Teritorial în Construcţii (ITC) Sud-Est. „Acţiunea face parte dintr-un şir de întâlniri dintre preşedinţii ...
În ciuda vremurilor de criză în care Guvernul preferă să taie din pensiile vârstnicilor şi aşa insuficiente pentru ca un pensionar să poată trăi decent, Primăria Constanţa continuă acordarea ajutoarelor lunare pentru cuplurile de vârstnici care împlinesc 50 de ani de la căsătorie şi pentru ...