Producătorii şi retailerii au semnat, ieri, Codul de Bune Practici pentru comerţul cu produse agroalimentare, documentul urmînd să intre în vigoare după ce Consiliului Concurenţei va anunţa că nu încalcă legislaţia specifică. Potrivit ministrului Agriculturii, Dacian Cioloş, care a mediat negocierile ...
Trenurile româneşti au pierdut multe bătălii cu autocarele şi microbuzele, însă acum sînt pe cale să piardă şi războiul. Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns că trenurile au rămas tot mai puţine cu trecerea anilor, iar firmele de transport auto s-au înmulţit peste noapte, condiţiile de transport net ...
Limita valorică a produselor lactate şi de panificaţie acordate preşcolarilor şi elevilor din clasele I-VIII va fi majorată, din luna septembrie, de la 1,04 lei la 1,17 lei, de acest program urmînd să beneficieze 2,1 copii şi elevi. Majorarea valorii acestor produse a fost decisă în şedinţa de ieri a ...
O altă scumpire iminentă ameninţă economiile românilor. De această dată este vorba despre energia electrică la consumator, care se va scumpi considerabil din cauza faptului că UE va obliga statele membre să achiziţioneze certificatele de emisii de dioxid de carbon (CO 2) din 2013. „Aceste certificate ...
Cu peste 3 milioane de români plecaţi la muncă în străinătate, unde slujbele sînt mai bine plătite, ţara noastră continuă să dea lecţii UE la capitolul şomaj. În vreme ce în spaţiul comunitar rata şomajului, în lunile aprilie şi mai 2008, s-a menţinut în jurul valorii de 6,7%, iar în zona euro ...
Noua listă de medicamente compensate şi gratuite va cuprinde, în premieră, protocoale terapeutice şi medicamente pentru boli rare. Ministrul Sănătăţii Publice, Eugen Nicolăescu, a anunţat că lista va intra în vigoare pe 15 iulie şi, pentru prima dată în trei ani, lista medicamentelor compensate şi ...
Dacă pînă acum negocierile dintre sindicate şi patronate pe marginea salariului minim pe economie au fost sortite eşecului, angajaţii caută o nouă cale de rezolvare a litigiului în curtea Executivului. Nemulţumiţi că propunerea de majorare a cîştigurilor pînă la 540 a fost refuzată din start de ...
Aşa cum a promis, la 1 octombrie, Distrigaz Sud va cere Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), o nouă majorare a preţurilor cu circa 20%, în condiţiile în care preţul gazelor naturale de import va continua să crească pînă la sfîrşitul anului. „Vom continua să avem ...
Românii aflaţi în căutarea unei slujbe pot urma cursuri de formare profesională, în luna iulie fiind programate 194 de programe organizate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Măsura ANOFM vizează 3.691 de persoane care beneficiază de prevederile legii 76/2002 privind sistemul ...
Constanţa găzduieşte, începînd de astăzi, Simpozionul Naţional “Biserică şi misiune în contextul interculturalităţii”. Manifestarea, organizată de Facultatea de Teologie din cadrul Universităţii “Ovidius” Constanţa şi Arhiepiscopia Tomisului, se va desfăşura la sediul ...
Specialiştii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) sînt hotărîţi să pună capăt ţepelor bancare. Mai exact, reprezentanţii ANPC vor ca toţi cei care trec pragul băncilor să nu mai fie păcăliţi, iar agenţii bancari să respecte cu stricteţe drepturile consumatorilor. Dan ...
Pentru autovehiculele echipate cu motor diesel prevăzut cu filtru de particule, taxa de poluare va fi mai mică cu 25% decît taxa standard, conform normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicată ieri pe site-ul ...
Medicii dermatologi din Constanţa înregistrează rezultate spectaculoase privind numărul persoanelor depistate cu sifilis. Şeful Clinicii de Dermatologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, dr. Gheorghe Nicola, a declarat că numărul persoanelor diagnosticate cu sifilis este în ...
O femeie din Mangalia reclamă că nu-şi mai găseşte soţul, deşi l-a lăsat internat în Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa (SJUC), grav bolnav. Mihai Simion, de 55 de ani, din Mangalia a fost adus de familie, de urgenţă, la Spitalul Municipal din localitate, pe data de 28 iunie. În urma consultului de ...
Ministerul Sănătăţii Publice (MSP) a hotărît amînarea recalculării preţurilor medicamentelor cu încă două luni, mai exact pînă la data de 1 septembrie 2008. Vicepreşedintele Asociaţiei Distribuitorilor de Medicamente din România (ADMR), Viorel Vasile, a spus că nu a purtat nicio discuţie cu ...
Părinţii fetiţei de 11 ani - care a rămas gravidă după ce a fost violată de unchiul său - au ales ca fata lor să fie supusă avortului la una din unităţile sanitare din străinătate. Mai exact, ei au plecat deja către Marea Britanie, cu ajutorul familiei Vrînceanu, stabilită de ani de zile în ţara ...
Mai multe companii de pe piaţa de băuturi şi alimente au lansat, la nivel naţional, un nou sistem de etichetare nutriţională, bazat pe CZE (cantitatea zilnică estimată; ghid cu informaţii despre cîtă energie, proteine, glucide /carbohidraţi - din care zaharuri, lipide/grăsimi, din care saturate, fibre şi ...
Cea de-a doua probă scrisă în cadrul examenului de bacalaureat a avut loc ieri, cînd peste 9.000 de elevi au susţinut examenul la Limba maternă. În Constanţa, din 28 de elevi înscrişi (de la liceul „Kemal Ataturk” din Medgidia), 27 au trecut prin emoţiile acestei probe. De asemenea, şi ...
„Quod erat demonstrandum!”. Nu că ştim noi foarte multă latină, dar dacă mai aveam nevoie de ceva pentru a înţelege că politicienii români gîndesc adesea cu picioarele, acum ni s-a risipit orice îndoială. Iar dacă nu a înţeles mult timp că aducerea românilor umiliţi prin Italia sau ...
Dacă la capitolul copii seropozitivi, România este campioana Europei, ţara noastră tinde să îşi facă un trist renume şi din problema copiilor abandonaţi. Pe lîngă sărăcia cruntă în care se zbat cele mai multe familii tinere, exodul milioanelor de români a lovit puternic în cei lăsaţi acasă sau ...