Telegraf Online - Social

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Social

Spitalul Judeţean, plin din nou de gîndaci
10 octombrie 2006 Spitalul Judeţean, plin din nou de gîndaci

Despre Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa se spune că pacientul vine cu o boală şi pleacă cu două. În unele cazuri, boala în plus este cauzată de mizeria din saloane şi de delăsarea unor cadrele medicale. Pe lîngă mirosurile pestilenţiale, cearşafuri murdare şi rupte, pacienţii nu scapă ...

Rompetrol a redus preţurile carburanţilor cu şapte bani pe litru
10 octombrie 2006 Rompetrol a redus preţurile carburanţilor cu şapte bani pe litru

O nouă reducere de tarif operată de unul din importanţii “jucători” de pe piaţa distribuţiei de carburanţi a fost anunţată, ieri, în prima zi a acestei săptămîni. Conform unui comunicat de presă, ca urmare a scăderii cotaţiilor internaţionale la produsele petroliere, Rompetrol a redus ...

Au început disponibilizările la Agroexport
10 octombrie 2006 Au început disponibilizările la Agroexport

12 dintre salariaţii operatorului portuar „Agroexport” au primit la sfîrşitul săptămînii trecute deciziile de disponibilizare. Aceasta este prima serie de angajaţi, din cei 128 care mai sînt, care vor primi plăţile compensatorii. Potrivit liderului de sindicat, Gheorghe Ifrim, şi al unuia dintre ...

Finanţări substanţiale pentru noi spaţii de învăţămînt la Universitatea “Ovidius”
9 octombrie 2006 Finanţări substanţiale pentru noi spaţii de învăţămînt la Universitatea “Ovidius”

Universitatea “Ovidius” din Constanţa are în prezent aproape 20.000 în cele 15 facultăţi din cadrul universităţii unde sînt concentrate 65 de specializări de licenţă la care se adaugă 57 de masterate sub îndrumarea unui corp profesoral format din 750 de profesori. “Datorită numărului ...

Sanitarii se pregătesc de miting
9 octombrie 2006 Sanitarii se pregătesc de miting

Salariaţii din sistemul sanitar au anunţat un miting de protest, mîine, în Piaţa Constituţiei din Capitală, nemulţumiţi fiind de veniturile lor lunare şi vor un buget pentru 2007 care să le asigure o majorare salarială de 70 de procente. Preşedintele Federaţiei „Sanitas“, Marius Petcu a ...

S-a folosit de poliţişti pentru a-şi găsi caprele
9 octombrie 2006 S-a folosit de poliţişti pentru a-şi găsi caprele

Oamenii legii din Medgidia s-au confruntat, la sfîrşitul săptămînii trecute, cu o situaţie mai puţin obişnuită. Ei au fost sesizaţi, sîmbătă dimineaţa, în jurul orei 9.00, de Iusmen Amet, de 42 ani, că i-au fost furate caprele. Ciobanul reclama faptul că, vineri noaptea, cele 30 de animale i-ar fi ...

Garaj în flăcări la Basarabi
9 octombrie 2006 Garaj în flăcări la Basarabi

Locuitorii unui cartier din Basarabi au trăit, vineri seara, clipe de groază, din cauza unui incendiu izbucnit în garajul unui vecin. Pînă la sosirea pompierilor, flăcările au mistuit maşina, marca Renault Chamade, aflată în garaj, proprietatea lui Ionel Costin. Crezînd că situaţia va scăpa de sub ...

Şapte tichete de masă pentru fiecare donare de sînge
7 octombrie 2006 Şapte tichete de masă pentru fiecare donare de sînge

Donatorii de sînge pot primi, la fiecare donare, cîte şapte tichete de masă, în valoare de 7,41 lei fiecare, pentru produse alimentare, eliberate de instituţia de profil, potrivit unei hotărîri de Guvern privind drepturile şi obligaţiile donatorilor de sînge, publicată în Monitorul Oficial. Donatorii mai ...

Părinţii liceenilor de la „Ovidius” vor primi note şi absenţe
7 octombrie 2006 Părinţii liceenilor de la „Ovidius” vor primi note şi absenţe

În fiecare an pe 5 octombrie se sărbătoreşte, la nivel mondial, Ziua Internaţională a Educaţiei. Cu acest prilej, la Liceul Teoretic “Ovidius” a avut loc o masă rotundă cu tema Educaţia – probleme şi provocări”, în dezbateri fiind implicaţi reprezentanţi ai profesorilor, elevilor ...

Răpitorii nigerieni nu au cerut nicio răscumpărare pentru petrolistul român
7 octombrie 2006 Răpitorii nigerieni nu au cerut nicio răscumpărare pentru petrolistul român

Militanţii din Delta Nigerului au cerut o răscumpărare de 21 milioane de lire sterline în schimbul eliberării celor patru muncitori britanici răpiţi marţi noapte, alături de un român, un malaysian şi un indonezian, relatează publicaţia londoneză „The Daily Record“ în ediţia electronică ...

Subvenţii pentru irigaţii
7 octombrie 2006 Subvenţii pentru irigaţii

Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR) vrea să “dreagă busuiocul” după ce în acest an agricol a “tăiat” subvenţiile pentru irigaţii. În ceea ce priveşte judeţul Constanţa, în ciuda intervenţiilor specialiştilor pentru declararea judeţului ca zonă ...

Investiţii pentru ameliorarea condiţiilor din şcoli
7 octombrie 2006 Investiţii pentru ameliorarea condiţiilor din şcoli

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa a finalizat planul managerial, strategia ISJ, şi raportul de activitate pe anul şcolar 2005-2006, documente care au fost deja distribuite conducerilor unităţilor şcolare. “Ne aşteaptă un an şcolar provocator mai ales că începutul de an şcolar debutează ...

Dascălii constănţeni, primii din ţară premiaţi cu distincţiile “Gheorghe Lazăr”
6 octombrie 2006 Dascălii constănţeni, primii din ţară premiaţi cu distincţiile “Gheorghe Lazăr”

La 5 octombrie 1966, o Conferinţă Specială Interguvernamentală a adoptat Recomandarea UNESCO (United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization) privind Statutul Profesorilor, document care - pentru prima dată în istorie - a oferit profesorilor din întreaga lume un instrument care le defineşte ...

„Eu nu susţin globalizarea la salarizare: nu putem intra toţi pe aceeaşi grilă”
6 octombrie 2006 „Eu nu susţin globalizarea la salarizare: nu putem intra toţi pe aceeaşi grilă”

Declaraţia îi aparţine secretarului de stat pe problemele învăţămîntului preuniversitar din cadrul Ministerului Cercetării şi Educaţiei, Dumitru Matei, prezent ieri la Constanţa cu ocazia Zilei Internaţionale a Educaţiei De Ziua Internaţională a Educaţiei, sărbătorită ieri în o sută de state ...

A început distribuirea formularelor, vin şi ajutoarele pentru căldură!
6 octombrie 2006 A început distribuirea formularelor, vin şi ajutoarele pentru căldură!

În această perioadă, autorităţile au mari bătăi de cap din cauza noilor modalităţi de acordare a subvenţiilor la încălzire pentru această iarnă. Modificările aduse legii au schimbat din temelii sistemul de acordare a subvenţiilor prin eliminarea bonurilor valorice şi apariţia facturilor individuale ...

Marile lucrări de infrastructură, cadourile lui Berceanu pentru şefii săi din PD şi de la Preşedinţie
6 octombrie 2006 Marile lucrări de infrastructură, cadourile lui Berceanu pentru şefii săi din PD şi de la Preşedinţie

Aflat ieri în judeţul Mureş, ministrul PD al Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, Radu Berceanu, s-a declarat nemulţumit de speculaţiile potrivit cărora Transilvania ar fi dezavantajată în domeniul transporturilor, pe criteriu etnic, speculaţii lansate de ministrul Laszlo Borbely: “Domnul ...

Pesta porcină din România, eradicată cu vaccin expirat din Olanda
5 octombrie 2006 Pesta porcină din România, eradicată cu vaccin expirat din Olanda

Alertaţi de incapacitatea României de a eradica pesta porcină, deşi au trecut trei ani de la interzicerea vaccinării în gospodării, iar ţara noastră a fost permanent taxată de eşecul lamentabil la capitolul sănătatea animalelor, reprezentanţii Uniunii Europene au solicitat autorităţilor de la ...

Liderii BNS, CNSLR Frăţia şi CSDR au bătut palma, semnînd un protocol unic în ţară
5 octombrie 2006 Liderii BNS, CNSLR Frăţia şi CSDR au bătut palma, semnînd un protocol unic în ţară

La mijlocul anului 2004, mişcarea sindicală românească părea pregătită pentru fuziunea a două dintre cele mai mari confederaţii autohtone: CNSLR-Frăţia şi Blocul Naţional Sindical (BNS). Liderii sindicali bătuseră deja palma pentru semnarea acordului de fuziune, noua organizaţie urmînd să se ...

În farmaciile constănţene nu există vaccin antigripal
5 octombrie 2006 În farmaciile constănţene nu există vaccin antigripal

Odată cu sezonul rece îşi face apariţia şi gripa, o boală infecţioasă acută, determinată de virusul gripal şi care poate declanşa epidemii. Specialiştii sînt de părere că apariţia epidemiilor de gripă se explică prin introducerea unor noi variante de virus gripal, cu o nouă configuraţie ...

Conflictul din sistemul de învăţămînt, mediat de Organizaţia Internaţională a Muncii
5 octombrie 2006 Conflictul din sistemul de învăţămînt, mediat de Organizaţia Internaţională a Muncii

Acum un an, cu ocazia Zilei Mondiale a Educaţiei, Federaţia Educaţiei Naţionale (FEN) a scos în stradă 3.000 de profesori nemulţumiţi de starea şcolii româneşti şi a subfinanţării sistemului educaţional. Tot în 2005, deputatul Petru Andea declara că Ziua educaţiei este o sărbătoare nenăscută ...

12