Ministrul Agriculturii, Gheorghe Flutur, a anunţat, la Bistriţa, că a stabilit cu Ministerul Finanţelor să se continue finanţarea pentru 1.700 de proiecte, care au fost declarate eligibile în programul Sapard, însă nu au mai putut fi finanţate din bani europeni. "Vom interveni cu bani de la buget, exact cum ...
La mai bine de o lună de la demararea negocierilor succesive între reprezentanţii Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei (MMSSF) şi Federaţia Naţională a Sindicatelor Portuare (FNSP), nemulţumirile care ar fi putut transforma platforma constănţeană într-un fief al grevelor pe bandă ...
Situaţia salariaţilor operatorului portuar Agroexport este departe de a se clarifica. Potrivit liderului de sindicat Gheorghe Ifrim la ultima întîlnire stabilită pentru joi, 17 august, la care trebuia să participe sindicalişti, salariaţi, preşedintele Patronatelor Portuare, Gheorghe Botea, noii proprietari ai ...
Numeroasele sesizări venite la sediul Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţămîntul Preuniversitar (ARACIP) au indicat existenţa unor oferte de şcolarizare în diverse unităţi de învăţămînt private care nu îşi precizează clar statutul, mai precis nu specifică dacă unitatea este sau ...
În urma incidentelor petrecute la examenele din această vară (Testele Naţionale şi Bacalaureat), Ministerul Educaţiei şi Cercetării a luat o serie de măsuri în vederea securizării subiectelor pregătite pentru cele 116 discipline de examen ale concursului naţional unic pentru ocuparea posturilor didactice ...
De la an la an, munca la "negru" capătă accente cu adevărat dramatice, fără ca autorităţile să poată controla sau eradica acest fenomen. Într-un mediu concurenţial acerb, mai ales în perspectiva integrării europene, cînd multe firme autohtone vor fi eliminate automat de pe piaţă, din ce în ce mai ...
Sezonul estival a intrat pe ultima sută de metri, iar dacă din punct vedere turistic România a avut numai de suferit din cauza politicii dezastruoase a guvernanţilor, printre puţinii clienţi fideli ai staţiunilor litorale s-au numărat pensionarii. Potrivit reprezentanţilor Casei Judeţene de Pensii (CJP) ...
De la începutul scandalului indemnizaţiilor pentru creşterea copilului, zeci de mii de mame şi gravide din toată ţara au fost puse pe drumuri de modificările legislative. Pe de o parte, ambiguitatea Legii 148/2005, pe de altă parte, incompetenţa funcţionarilor din instituţiile subordonate Ministerului ...
Temeperaturile ridicate care au fost înregistrate în ultime perioadă i-au determinat pe turişti şi pe constănţeni să dea fuga pe plajele litoralului pentru a se răcori. Din păcate, cei care se află internaţi în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă nu pot face acest lucru şi se văd nevoiţi să suporte ...
Inspectorii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (OJPC) Constanţa au efectuat zeci de controale tematice privind securitatea generală a produselor comercializate de către agenţii economici din municipiu, dar şi de cei de pe litoral. Din nefericire, cele mai multe nereguli au fost depistate la ...
Liderul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare (FNSP), filiala Constanţa, Petre Costel se va întîlni, astăzi, la Bucureşti, cu reprezentanţii Casei Naţionale de Pensii şi cu cei ai Ministerului Muncii pentru a dezbate normele metodologice privind încadrarea în condiţii speciale a lucrătorilor ...
Situaţia pensionarilor care stau la cozi în fiecare lună pentu a putea lua de la farmacie medicamentele gratuite şi compensate i-au pus pe gînduri pe membrii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate şi pe cei din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică. O echipă mixtă formată din specialişti ai celor ...
Intrarea ambulanţelor în incinta Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa (SCJUC) a fost blocată de nenumărate ori, fie de taximetriştii care îşi aşteptau clienţii în curtea unităţii spitaliceşti, fie de către maşinile pacienţilor, parcate în locurile destinate autosanitarelor. Conducerea ...
17 adolescenţi seropozitivi HIV participă la Şcoala de Vară organizată de Casa de Vacanţă "St. Christopher" din Curtea de Argeş. La cursurile şcolii de vară, organizată în perioada 1 - 6 august, participă tineri cu vîrste cuprinse între 16 şi 18 ani, asistaţi de ARAS - Constanţa şi îngrijiţi în ...
Nemulţumirile enoriaşilor au transformat slujba de ieri dimineaţă, din Biserica "Sf. Treime", situată în apropierea Casei de Cultură din Constanţa, într-un adevărat scandal. Fără a ţine cont de faptul că se află totuşi în timpul oficierii slujbei, oamenii au început să huiduie, cerînd să nu le fie ...
În plin sezon estival, cînd sutele de mii de români ar fi trebuit să se bucure de vacanţe binemeritate la mare după un an epuizant, litoralul românesc a devenit centrul scandalurilor, fiind arătat cu degetul fie pentru că pierde pe zi ce trece teren în faţa statelor vecine, fie că este la un pas de ...
Numărul beneficiarilor de ajutor social va scădea, după intrarea în vigoare a noilor norme de acordare, fiind înăsprite condiţiile de distribuire a acestui venit minim garantat, pentru a elimina situaţiile în care familii care nu se aflau la limita sărăciei primeau totuşi aceşti bani. Ministerul Muncii ...
În cursul zilei de ieri, Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa a afişat rezultatele repartizării computerizate în urma desfăşurării Concursului naţional unic de ocupare a posturilor declarate vacante în învăţămîntul preuniversitar. Conform mediilor obţinute (peste 7,00), 553 de candidaţi aveau ...
În cadrul Centrului de Agrement Eforie-Sud, aflat în administrarea Direcţiei Judeţene pentru Tineret (DJT) Constanţa, s-a desfăşurat, timp de o lună, „Şcoala Naţională de Afaceri“, proiect care a avut ca obiectiv general participarea economică şi participarea la educaţie. Cursurile de ...
Nemulţumirile din sistemul sanitar românesc sînt cu fiecare zi mai evidente. Pacienţilor li se alătură şi cadrele medicale, acestea acuzînd atît slaba dotare şi finanţare a spitalelor, cît şi modul în care se întocmeşte programul de lucru al asistentelor. Mărul discordiei îl reprezintă programul de ...