Un psiholog italian a descoperit ce se poate întâmpladacă priveşti 10 minute în ochii altcuiva, scrie Descoperă. Un grup de 20 de persoane au acceptat să participe la studiul italianului Giovanni Caputo, de la Universitatea din Urbino. Acesta le-a cerut voluntarilor să stea faţă în ...
Magia Științelor este o activitate cuprinsă în Proiectul județean Miracolul Științelor – ediția a III-a, inițiat de Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Constanța prin inspectorii Mădălina Ivănescu, Gabriela Micu și Adriana Popescu. Potrivit reprezentanților IȘJ, evenimentul are loc la ...
Un echipaj compus din trei astronauți - un rus, un american și un italian - a revenit cu bine pe Terra, joi, la bordul unei capsule Soyuz, după o misiune de peste patru luni la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS), informează AFP. Paolo Nespoli, Serghei Riazanski și Randy Bresnik au aterizat ...
Curentul de meteori Geminide are loc în această perioadă, însă va putea fi observat cel mai bine în noaptea dintre 13 şi 14 decembrie, dar şi cea dintre 14 spre 15 decembrie, atunci când atinge punctul maxim de vizibilitate. Majoritatea stelelor căzătoare din perioada 4-17 decembrie ...
Multă vreme s-a crezut că dezvoltarea omenirii este un îndelungat proces de perfecționare, ce se desfășoară în mod continuu. Însă în prezent ne aflăm la limita capacităților noastre și, cel mai probabil, va urma un declin, susțin oamenii de știință care au realizat un studiu ce a ...
Președintele SUA, Donald Trump, va semna luni o directivă în baza căreia astronauții americani vor fi trimiși din nou pe Lună și chiar pe Marte, se menționează într-un anunț al Casei Albe citat de agenția Reuters. 'Directiva Politicii Spațiale' dispune NASA 'să conducă un program ...
Oamenii de știință au descoperit cea mai veche gaură neagră supermasivă descoperită vreodată, care ar avea de 800 de ori masa Soarelui nostru și s-ar fi format la 690 de milioane de ani după Big Bang, relatează Courrier International și post-gazette.com. Gaura neagră, numită ULAS J1342+0928, a fost ...
Lucrurile stau mult mai rău în ceea ce priveşte încălzirea climatică decât am putut crede până acum. Până în anul 2100, Pământul s-ar putea încălzi cu 15% mai mult decât cea mai gravă predicție a experților ONU, potrivit unui studiu publicat miercuri ...
Elefanții de Sri Lanka (Elephas maximus maximus), răspândiți cândva pe întreaga insulă în formă de lacrimă situată în vârful sudic al Indiei, sunt împinși acum în zone mai mici, în condițiile în care activitățile de dezvoltare duc la despăduriri ...
În sfârşit, o relicvă a fost validată ca fiind autentică. Şi nu orice relicvă, ci chiar cea aparţinând, probabil, Sfântului Nicolae. Cum a fost posibil? Răspunsul vine de la cercetătorii de la Universitatea din Oxford, care afirmă că un fragment de os analizat recent ar putea fi al ...
Defrișările asociate cu răspândirea plantațiilor de ulei de palmier pot provoca extincția tigrului de Sumatra, specie aflată deja în pericol de dispariție, au avertizat marți cercetătorii, citați de AFP. Marele carnivor a dispărut din insulele indoneziene vecine Java și Bali, iar șansele ...
Exercițiile fizice pot schimba compoziția florei intestinale independent de alimentație, conform unui studiu efectuat la Universitatea din Illinois (UI), Statele Unite, citat luni de Xinhua. Oameni de știință de la UI au realizat două studii, unul pe șoareci și al doilea pe subiecți umani, cele două ...
O descoperire extraordinară a stârnit o adevărată controversă pe tema Mormântului Sfânt, despre care se spune că ar aparține lui Iisus Hristos, arată antena1.ro. Analizele efectuate în situl considerat a fi mormântul lui Iisus Hristos au datat în secolul al IV-lea ...
Cercetătorii din China au descoperit un semnal cosmic care ar putea să dovedească existența materiei întunecate, alcătuită din acele elemente misterioase care compun peste un sfert din Univers, potrivit datelor transmise pe Terra de un satelit chinez, ce au fost publicate miercuri, informează AFP. Materia ...
Misiunea NASA către planeta Marte din anul 2020 urmează să fie realizată cu un vehicul rover îmbunătățit, fără personal uman, ce va avea ca scop căutarea de urme ale unor forme de viață microbiene străvechi pe suprafața Planetei Roșii nelocuită, informează miercuri Reuters. Succesorul roverului ...
Un satelit meteorologic din seria Meteor-M, lansat marți de pe Vostocinîi, un nou cosmodrom rus situat în extremul orient al țării, nu a ajuns pe orbita prevăzută, potrivit agenției spațiale ruse Roscosmos, citată de EFE. "Ultimul etaj al rachetei (...) cu blocul impulsor Fregat și satelitul ...
Cunoscutul fizician britanic Stephen Hawking l-a lăudat pe microblogul său de pe platforma chineză Weibo pe principalul solist al celei mai populare trupe de băieți din China, după ce acesta i-a pus o întrebare despre migrația spre alte planete, informează Reuters. Wang Junkai, liderul formației TFBoys ...
Majoritatea persoanelor pe mâncarea cărora se așază o muscă o gonesc și își continuă masa gândindu-se că nimic rău nu s-ar putea întâmpla. Însă, un nou studiu sugerează că aceste insecte pot transmite bacterii mult mai periculoase decât se credea anterior, chiar ...
O echipă internaţională de arheologi, inclusiv cercetători de la University of Western Australia (UWA) şi WA Museum, a anunţat descoperirea unei gropi comune pe Insulele Abrolhos, lângă coasta de vest a Australiei, arată descopera.ro. Groapa comună a fost descoperită la începutul lunii noiembrie ...
Arheologii au descoperit trei epave vechi de milenii pe coasta nordică din Egipt. La bordul navelor scufundate au fost descoperite artefacte străvechi, care datează din perioada romană, când imperiul s-a extins în Europa şi Africa de Nord. Una dintre cele mai importante descoperiri este cea a trei ...