Distribuitorii de medicamente folosesc, în prezent, stocurile achiziţionate în luna noiembrie după recalcularea preţurilor medicamentelor, importul de noi medicamente putînd aduce pierderi mari companiilor în domeniu din cauza deprecierii importante a leului faţă de euro. “Stocurile pe care le avem sînt pe cale de epuizare, dar credem că ajung pînă la sfîrşitul lunii ianuarie, cînd expiră termenul de aplicabilitate a ordinului de recalculare a preţurilor medicamentelor de la 3,33 lei pentru un euro, la 3,63 lei pentru un euro. Dacă noul ministru nu îşi respectă promisiunile de a stabili un preţ decent al medicamentelor, o vom lua de la capăt”, a precizat reprezentantul Asociaţiei Distribuitorilor de Medicamente din România (ADMR), Daniel Popescu. Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, a susţinut în repetate rînduri că, după ce va fi stabilit bugetul alocat Sănătăţii pentru anul 2009, va încerca să rezolve problema distribuitorilor prin aplicarea unei metode de calculare a medicamentelor în lei şi nu raportat la cursul valutar. Potrivit reprezentantului ADMR, distribuitorii de medicamente urmează să se întîlnească cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii (MS) pînă la sfîrşitul lunii ianuarie. Reamintim că, în urma numeroaselor negocieri cu fostul ministru al Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, distribuitorii au obţinut, în luna noiembrie, recalcularea preţurilor medicamentelor de pe lista de compensate şi gratuite la cursul de 3,63 pentru un euro. Noul preţ de recalculare a medicamentelor a fost valabil, iniţial, pînă la 31 decembrie 2008, însă acesta a fost prelungit pînă pe 31 ianuarie, avînd în vedere instalarea unei noi conduceri la MS. Precizăm că distribuitorii de medicamente au sistat, la începutul lunii octombrie, livrările către toate farmaciile din ţară, din cauza neactualizării cursului de schimb valutar folosit la calculul preţurilor medicamentelor. Distribuitorii au reclamat faptul că ultima actualizare a preţurilor medicamentelor s-a făcut în aprilie 2007, deşi, conform legii, recalcularea trebuia făcută la fiecare trei luni. Ei estimau, la sfîrşitul lunii iunie, că au înregistrat pierderi de peste 20 de milioane de euro de cînd sînt nevoiţi să distribuie medicamente la cursul valutei din urmă cu un an, adică 3,33 lei pentru un euro. Pe de altă parte, vicepreşedintele Asociaţiei Române a Producătorilor şi Importatorilor de Medicamente, dr. Viorel Vasile, a declarat că, în prezent, nu se pune problema lipsei de medicamente din farmacii, în special pentru bolnavii cronici. El a precizat că desfiinţarea plafonului la medicamentele din farmacii a creat posibilitatea creării de stocuri şi a dat asigurări că, cel puţin în luna ianuarie, bolnavii vor avea medicamente. “În prezent nu se fac importuri. Companiile fac inventarul obişnuit fiecărui an. În funcţie de cursul valutar şi de poziţia producătorilor şi a ministrului Sănătăţii, vom vedea, la mijlocul acestei luni sau la începutul lunii viitoare, dacă se vor face reduceri la importurile de medicamente”, a precizat dr. Viorel Vasile.