De la anunţarea premierului desemnat şi pînă în clipa în care citiţi aceste rînduri au curs adevărate rîuri de cerneală tipografică pe această temă. Toate cotidianele centrale sau locale s-au înghesuit să comenteze evenimentul, publicînd editoriale cu semnături celebre sau analize minuţioase. Moderatorii diferitelor emisiuni de televiziune şi-au uscat gura, cum se spune în popor, împreună cu invitaţii lor, făcînd şi desfăcînd toate variantele posibile de guverne. Eu voi încerca să am un punct de vedere ceva mai detaşat şi mai nostalgic…

Indiferent cît de controversată ar fi persoana lui Theodor Stolojan în funcţia de prim ministru, pe mine mă încearcă un sentiment de simpatie înduioşată faţă de acest om. De altfel, aţi văzut că sondajele date publicităţii în ultimele două zile îl creditează pe Stolo cu o cotă mare de încredere din partea populaţiei. În ultimii cinci ani, Stolojan a trăit toate dezamăgirile şi umilinţele posibile, cu excepţia vreunei acuzaţii penale. A pus umărul din greu la reconstrucţia PNL-ului, bătînd ţara în lung şi în lat, după care a fost îndepărtat de la conducerea partidului şi, în cele din urmă, s-a despărţit de echipa lui Tăriceanu. Asupra lui s-au făcut presiuni şi poate chiar tentative de şantaj, pentru a-l determina să renunţe la candidatura pentru funcţia de preşedinte al ţării. După ce şi-a anunţat retragerea, în faimoasa scenă a lacrimilor lui Băsescu, au început speculaţiile pe tema sănătăţii sale psihice. Le-a înghiţit şi pe acestea fără să scoată un cuvînt. Treptat, a lăsat impresia că devine marioneta lui Băsescu, suportînd alte zeflemele politice la care nu a reacţionat. În ultima vreme, i-a fost contestată pînă şi capacitatea de finanţist care a lucrat la Banca Mondială, fiind acuzat ba că a fost comunist, ba că este doar un simplu contabil ce nu poate avea veleităţi de premier. Nu a spus nimic, nu s-a dezvinovăţit în nici un fel, ci şi-a văzut mai departe de treabă. Chiar şi astăzi, cînd poziţia sa îi nemulţumeşte pe unii politicieni, iar pe alţii îi bucură, el a rămas un soldat disciplinat care îşi respectă cuvîntul, deşi toată lumea ştie cît de greu este să îl suporţi pe Traian Băsescu, mai ales dacă te afli prea aproape de el. Pentru toată această Golgotă politică, pe care am recapitulat-o foarte scurt aici, scriam la început că Stolo îmi stîrneşte un sentiment de simpatie înduioşată.

Nu ştiu dacă este cea mai inspirată alegere pentru funcţia de prim ministru şi nici nu mai contează acest lucru, pentru că noi, alegătorii, nu mai putem schimba nimic acum, dar cred că va fi un factor decisiv pentru stabilitatea guvernării şi îşi va asuma cu foarte mare seriozitate şi responsabilitate acest rol. Spre deosebire de alţi comentatori, eu sînt sigur că scandalurile politice s-au încheiat. De fapt, orice s-ar întîmpla de acum înainte, aceasta rămîne etapa finală a carierei politice a lui Theodor Stolojan. Măcar spre binele nostru, al tuturor, ar merita să-i urăm succes!