Camera Deputaţilor a respins, ieri, un proiect de lege privind rambursarea a 830.000 de dolari dintr-un credit acordat de SUA Guvernului Stolojan pentru cumpărarea de bumbac fibră. Cu acest prilej, deputaţi PSD, PNL şi PRM au adus critici dure liderului PD-L Theodor Stolojan, în responsabilitatea căruia a revenit contractarea creditului în timpul mandatului său de prim-ministru. Proiectul de lege prevede rambursarea ratelor de capital pentru perioada 2006 - 2007, ca o cotă parte din creditul comercial acordat României în anul 1992 de către Guvernul SUA. Creditul, în valoare de 10 milioane de dolari, a fost acordat pe o perioadă de 30 de ani, pentru cumpărarea de bumbac-fibră din SUA, iar pentru realizarea importului au fost desemnaţi, prin licitaţie, cinci operatori economici. Aceştia ar fi plătit dobînzile la creditele contractante doar pînă în 1998. Comisia de industrii a avizat favorabil acest proiect de lege, considerînd că trebuie adoptat pentru a nu periclita relaţiile cu SUA. În schimb, deputaţii PSD şi PNL şi PRM au criticat proiectul de lege, considerînd că nu este corect, iar reprezentanţii PD-L au cerut retrimiterea lui la comisie. Preşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Bogdan Olteanu, a spus, după votul final, că PNL a votat în favoarea acestui proiect deoarece nu doreşte ca România să fie făcută de rîs în faţa partenerilor externi, dar consideră că Guvernul Stolojan care a semnat acest credit este incompetent. “Nu cred că Theodor Stolojan a furat aceşti bani, ci este vorba de incompetenţă”, a spus Olteanu, care a vorbit şi despre afacerea Megapower în care ar fi fost implicat Stolojan. La rîndul lui, deputatul PRM Marcu Tudor a arătat că Bogdan Olteanu a fost prea fin cînd l-a calificat pe Stolojan drept incompetent, apreciind că, pe vremea cînd a fost prim-ministru, Stolojan nu a luat măcar o măsură care să nu fie în interesul său. Deputatul PSD Aura Vasile a declarat că contractarea acestui credit pentru cumpărarea de bumbac nu a fost o afacere în interes naţional, ci o afacere între Guvernul Stolojan şi cinci firme private înfiinţate cu 48 de ore înainte, în garsoniere şi apartamente şi care au dispărut după ce au luat banii. Camera Deputaţilor este forul decizional la acest proiect. Stolojan a declarat ieri că atacurile PNL privind creditul guvernamental din SUA, contractat cînd era prim-ministru, denotă un politicianism de o demagogie greu de explicat. “Este un politicianism ieftin. Dînşii sînt în cădere liberă şi încearcă fel de fel de fumigene”, a spus Stolojan, răspunzînd criticilor aduse de mai mulţi deputaţi liberali, care au solicitat DNA şi Parchetului să stabilească vinovaţii pentru neplata ratelor pentru creditul de 10 milioane de dolari contractat de Guvernul Stolojan în 1992, eroare financiară care a generat datorii publice externe de 830.000 de dolari. Despre acest credit, prim-vicepreşedintele PD-L a afirmat că, din ceea ce îşi aduce aminte, “pentru că a trecut mult timp de atunci”, a fost vorba despre “un credit acordat de Guvernul SUA României, în condiţiile deosebite de atunci, cînd România nu avea resurse valutare”.