Liderul PSD, Mircea Geoană, l-a caracterizat, ieri, pe democrat-liberalul Theodor Stolojan ca fiind un \"fricos\" şi un \"politician al trecutului\" dacă nu va avea curajul să candideze, pe sistemul uninominal, la alegerile parlamentare. \"Dacă domnul Stolojan are curajul şi pretenţia să conducă Guvernul României, să facă bine înainte să vină să candideze într-un colegiu din această ţară, pe sistem uninominal. Dacă nu, înseamnă că rămîne doar un fricos şi un politician al trecutului, indiferent de ţinuta mai mult sau mai puţin sportivă pe care o afişează din cînd în cînd\", a declarat Geoană. El a subliniat că, cel mai probabil, Stolojan \"s-a învăţat să fie listac\" la Parlamentul European (PE), iar faptul că nu candidează la alegerile pentru Parlamentul României, pe sistem uninominal, reprezintă o \"dovadă de teamă\" şi recunoaşterea complotului prin care \"alianţa murdară\" PDL-PRM-PNG încearcă să amîne implementarea votului uninominal. \"Să v-o spun pe aia dreaptă: nu înţeleg de ce domnul Stolojan nu are curajul să candideze pentru Parlamentul României. Poate s-a învăţat să fie listac la PE. Cred că este nefiresc pentru cineva care are pretenţia să ajungă prim-ministru al unei ţări să nu dea pieptul, în sistem uninominal, cu alegătorii\", a adăugat Geoană. În plus, liderul social-democrat consideră că puterea de dreapta va încerca să fraudeze masiv alegerile, cum a făcut şi la locale. \"Unii, cei care sînt azi la putere şi şi-au umplut buzunarele cu bani, vor continua să încerce să cumpere voturi pe bani şi vom asista la acelaşi circ ieftin în care instituţiile statului se vor preface că văd şi de fapt nu vor face nimic să pedepsească această fraudă electorală masivă pe care puterea de dreapta încearcă să o folosească acum, aşa cum a folosit-o şi la alegerile locale care s-au încheiat\", a spus Geoană. Mai în glumă, mai în serios, Geoană a ţinut să anunţe că Guvernul pregăteşte deja pungile cu făină şi ulei, tricouri, pixuri şi brichete cu nume de partide şi de candidaţi pe ele. Alegerile parlamentare care se apropie cu paşi destul de repezi îl determină pe liderul PSD să se gîndească deja la formarea viitorului guvern. El speră că va fi format dintr-o singură culoare, cea roşie, sau, eventual, cu un sprijin din Parlament, aşa cum s-a format şi Guvernul PSD care a guvernat în perioada 2001 - 2004. \"Nu vă ascund faptul că preferinţa mea ar fi pentru o guvernare monocoloră. Dacă lipsesc cîteva procente pînă la 50%, le obţinem cu spijin din Parlament. Aşa a fost şi în 2001 - 2004. A fost o guvernare care a mers ca un ceasornic şi cred că e formula cea mai bună pentru România\", a adăugat Geoană. El apreciază că în condiţiile în care social-democraţii nu vor obţine un procent care să le permită să realizeze o guvernare monocoloră, vor intra la discuţii pentru formarea noului guvern, însă doar după scrutin.