Stolojan, Stoica şi Muscă acuză liderii PNL pentru degringolada partidului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Şefii au primit ultimatum!

Stolojan, Stoica şi Muscă acuză liderii PNL pentru degringolada partidului

Politică 18 Iulie 2006 / 00:00 947 accesări

Criza din PNL nu mai poate fi ascunsă. În curtea Partidului Liberal, cărţile au fost puse pe masă, iar trei dintre cei mai „rebeli” liberali au aruncat mănuşa în ograda lui Tăriceanu. Stolojan, Stoica şi Muscă au dat ieri citire unui apel de relansare a partidului în care sînt criticate actuala conducere şi alianţa Tăriceanu-Patriciu-Olteanu. În acest apel se vorbeşte de "grupuri de interese contrare interesului public şi al PNL", se pun condiţii, se cere reapropierea de PD şi întărirea parteneriatului din Alianţa DA, ca singură modalitate de refacere a credibilităţii şi reîntoarcerea PNL către electorat. Răspunsul la atacul celor trei a venit însă doar din partea lui Puiu Haşotti, Varujan Vosganian şi Gheorghe Flutur.

Liberalii au acutizat ieri campania de spălare a rufelor murdare în public. Pledoariile susţinute de cei trei disidenţi - Theodor Stolojan, Valeriu Stoica şi Mona Muscă, au evidenţiat aplecarea liberalilor către dezbaterile interne de partid purtate prin intermediul mass media. Răzvrătiţii liberali au lansat un apel pentru unitatea şi relansarea partidului, care arată mai degrabă a ultimatum dat conducerii PNL. Apelul s-a constituit într-un set de critici dure la adresa actualei conduceri a PNL, care a adus partidul în pragul unei crize morale. Actuala conducere este acuzată de faptul că prin limbaj suburban şi prin lipsa de strategie a condus partidul la 13% în sondaje. De aceea, Mona Muscă susţine că "a sosit momentul ca dincolo de declaraţiile şi angajamentele retorice să ne gîndim serios la unitatea partidului şi să căutăm împreună soluţii pentru stoparea pierderii de credibilitate şi popularitate". Actualii lideri partidului sînt acuzaţi de abandonarea principiilor şi valorilor liberale şi de faptul că întreţin un război nefiresc cu partenerii politici şi că promovările nu s-au făcut pe criterii profesionale.

Nouă propuneri venite de la foştii lideri ai partidului

Valeriu Stoica şi Theodor Stolojan, foşti preşedinţi ai PNL, alături de Mona Muscă, ex-vicepreşedinte PNL, au formulat nouă propuneri care ar avea drept scop readucerea PNL în prim-planul vieţii politice. Ei au cerut revenirea PNL la doctrina de centru-dreapta, asumată public şi prin programe, ca şi la o linie de politică externă proprie formaţiunilor de centru-dreapta. Ei au cerut, de asemenea, renunţarea la sprijinul politic pentru acei reprezentanţi ai formaţiunii care "nu şi-au făcut treaba". Semnatarii apelului au mai cerut ca, de-aici înainte, în ocuparea unei funcţii de demnitate publică sau în partid, de fiecare dată să fie propuşi cîte trei candidaţi. Mona Muscă a cerut conducerii PNL ca, pînă în prima săptămînă a lunii septembrie, să îndeplinească un set de condiţii pentru ca în partid să se restabilească unitatea. Astfel, se cere redactarea unei strategii de refacere a credibilităţii partidului care să fie discutată în interiorul formaţiunii, cu toţi membrii. O menţiune specială s-a dorit a fi, în finalul apelului, reapropierea de PD şi întărirea parteneriatului din Alianţa DA, ca singură modalitate de refacere a credibilităţii liberalilor. Ei au mai propus şi respectarea rezultatelor alegerilor în partid atît la nivel central, cît şi local. În finalul apelului, s-a propus normalizarea relaţiei cu partenerii politici prin încetarea declaraţiilor agresive, prin respectarea angajamentelor asumate faţă de aceştia şi prin adoptarea unei strategii pe termen mediu şi lung în acord cu interesele PNL. Termenul limită pînă la care cei trei liberali aşteaptă concretizarea măsurilor propuse este prima săptămînă a lunii septembrie.

Filialele PNL - chemate să susţină apelul

Consilierul prezidenţial Theodor Stolojan a declarat că apelul pentru unitatea şi relansarea PNL nu este o opţiune, ci o necesitate, fiecare zi de întîrziere determinînd pierderea credibilităţii actualului Guvern şi scăderea partidului în sondaje. Neadoptarea unor măsuri clare pentru democratizare în interiorul partidului, pentru respectarea principiilor, ridică, conform declaraţiilor lui Stolojan, semne de întrebare şi pentru realizarea programului de guvernare. "Sîntem oameni care ne-am făurit propriile destine, nelegate de unul sau altul. Am militat pentru formarea Alianţei DA care a condus la prezenţa la guvernare şi a lui Tăriceanu, şi a lui Olteanu, şi a altora. Să nu-şi facă nicio grijă cei care au asemenea îndoieli. Asemenea insinuări nu fac decît o manipulare în partid", a declarat fostul preşedinte al PNL. Mai mult, Valeriu Stoica a arătat că acest apel a fost necesar şi pentru a stopa manipularea promovată de actuala conducere a partidului. Potrivit declaraţiilor sale, actualii lideri ar încearca să-i convingă pe membrii din teritoriu că ei ar dori scindarea sau dezbinarea PNL. El a susţinut că este nevoie de solidaritate în jurul valorilor şi principiilor PNL. Negocierea susţinută de liberali pentru a cîştiga şefia Camerei Deputaţilor, declaraţiile neonorate despre fuziunea cu forţele de dreapta sau despre alegerile anticipate au determinat, în opinia sa, pierderea onestităţii liberalilor. Reacţiile nu au întîrziat să apară însă, ele nu au venit de la liderul PNL Călin Popescu Tăriceanu, ci din partea lui Puiu Haşotti, Varujan Vosganian şi Gheorghe Flutur, care au criticat modalitatea în care au protestat cei trei disidenţi.



12