Stolojan: Tăriceanu a confiscat conducerea PNL

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Stolojan: Tăriceanu a confiscat conducerea PNL

Politică 01 Septembrie 2007 / 00:00 1033 accesări

Liderul PLD, Theodor Stolojan, le-a explicat ieri tinerilor liberal-democraţi care participă la prima Şcoala de vară a TLD, şi care are loc în Mamaia, că doreşte apariţia pe scena politică a unei forţe care să fie mai mult decît Alianţa DA, dar aceasta să nu fie făcută prin fuziunea PLD cu PD. “Noi vrem să facem o forţă care să fie mai mult decît Alianţa DA“, a spus preşedintele PLD. “N-am discutat de fuziune, discutăm de o variantă de genul Partidului Popular din Spania. Acesta este un obiectiv mult prea îndepărtat de momentul actual. Este vorba de formarea unui partid nou, în care să se regăsească curentele ca atare: cel liberal şi cel creştin-democrat“, a adăugat Stolojan. Pe de altă parte, el recunoaşte că a discutat problema colaborării dintre cele două partide şi cu preşedintele Traian Băsescu: “Am avut mai multe discuţii cu Traian Băsescu cu privire la ce trebuie să se facă pe partea de centru, unde există o divizare a spectrului politic, spre deosebire de stînga, unde există un singur partid care polarizează stînga, PSD, în timp ce dreapta e în continuare divizată“. Liderul PLD a arătat că alegerile anticipate nu sînt dorite nici de PNL şi nici de UDMR, iar rezultatul previzibil după moţiunea de cenzură este că actuala guvernare se va “tîrî“ pînă la momentul organizării alegerilor la termen, care vor fi organizate în toamna anului 2008 sau în primăvara lui 2009. Totodată, Stolojan a lansat noi atacuri la adresa PNL, spunînd că acesta a pierdut din credibilitate, iar reprezentativitatea din Parlament nu se mai regăseşte în rîndul populaţiei. Stolojan a precizat că PLD nu le face reproşuri membrilor PNL, ci grupului care conduce acest partid, şi care a fost împotriva acţiunilor care să conducă la creşterea PNL în sondaje. El i-a enumerat în acest sens pe Tăriceanu, Patriciu, Orban şi Norica Nicolai. “PLD nu va intra la guvernare cu un PSD nereformat şi un PNL condus de grupul lui Călin Popescu Tăriceanu, grup care a trădat idealurile Alianţei DA“, a mai spus Stolojan. El a adăugat că Tăriceanu este cel care a confiscat conducerea PNL şi care apără sistemul ticăloşit, adică pe “băieţii deştepţi“ din domeniul energiei. Prezent la Şcoala de vară, vicepreşedintele PLD Cristian Boureanu a declarat că ar fi benefică organizarea alegerilor anticipate odată cu alegerile pentru Parlamentul European şi referendumul pentru votul uninominal. Boureanu a argumentat prin faptul că Guvernul nu se mai bucură de încrederea şi susţinerea cetăţenilor şi că este un guvern care îşi face o agendă proprie, motiv pentru care trebuie declanşate alegeri anticipate. În opinia sa, anticipatele pot fi organizate simultan cu referendumul pentru votul uninominal şi cu scrutinul pentru PE chiar dacă există riscul ca întreaga campanie pentru europene să fie acaparată de teme de politică internă.



12