Dacă încercăm o fotografie „la minut” a celor mai semnificative ştiri din ultimele 24 de ore, constatăm că, pe întregul mapamond, se întâmplă câteva lucruri mai puţin obişnuite, însă de importanţă globală diferită. Unele dintre aceste evenimente ar putea avea legătură chiar şi cu România, în funcţie de evoluţia situaţiilor corelate.

Mişcarea”Ocupaţi Wall Street!” ia amploare, de la o săptămână, la alta. Până acum s-a extins în 25 de oraşe din SUA şi dă semne că nu se va opri. În pofida tuturor celor spuse sau scrise despre această mişcare, eu cred că avem de-a face cu un fenomen de tipul „Piaţa Universităţii”, în versiune americană. Practic, este o reacţie anti-sistem şi devine, din ce în ce mai mult, replica socială târzie împotriva „establishment”- ului de peste ocean, învinovăţit de toată lumea că a provocat criza începută în 2008. Aştept momentul psihologic în care fenomenul se va instala şi în Europa (deja sunt semne!), pentru că atunci el poate ajunge până în România, iar acest fapt va influenţa, în mod cert, alegerile de anul viitor.

La polul opus, din toate punctele de vedere, se află cele două evenimente politce majore din Europa de Est: victoria electorală a primului ministru polonez Donald Tusk, care îşi păstrează mandatul, ceea ce reprezintă o premieră pentru era post-comunistă, aşa cum s-a spus, şi condamnarea la 7 ani de închisoare a Iuliei Timoşenko, fostul premier ucrainean. În primul caz, ne-am fi dorit o stabilitate politică pentru România, asemănătoare celei din Polonia, mai ales că, la noi, după 2004, a năvălit ciuma portocalie peste capetele noastre. În al doilea caz, ne „consolează” doar faptul că în Ucraina există mai multă corupţie decât pe plaiurile mioritice, dar ideea de răzbunare politică apare şi acolo, ca şi la noi. Este, totuşi, primejdios, dacă stai să te gândeşti bine, că vecinul nostru de la nord nu a reuşit să iasă din sfera influenţă a Federaţiei Ruse, nici măcar după două decenii de la dispariţia oficială a Uniunii Sovietice! Asta ar putea da apă la moară, într-un mod inedit, lui Traian Băsescu şi guvernului său marionetă, sub pretextul că România are nevoie de o „mână forte”, care să ne scape de pericolele unui „comunism rezidual” (am auzit expresia la Gabriel Liiceanu, unul dintre fanii preşedintelui), ce mai bântuie încă prin lume.

Nu, merci! Şi iadul e pavat cu bune intenţii...