Stop deplasărilor în ziua moţiunii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Senat

Stop deplasărilor în ziua moţiunii

Politică 20 Octombrie 2010 / 00:00 491 accesări

Conducerea Senatului a renunţat la organizarea unei şedinţe solemne la Iaşi, în 27 octombrie, pentru a celebra împlinirea a 150 de ani de la înfiinţarea Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, având în vedere că în aceeaşi zi, în Parlament, va fi dezbătută moţiunea de cenzură depusă de opoziţie. Decizia a fost luată în şedinţa ieri a Biroului permanent şi a fost anunţată de chestorul Senatului Ioan Chelaru (PSD), care a precizat că la Iaşi se va deplasa totuşi, în data de 26 octombrie, o delegaţie restrânsă a acestei Camere. Senatorul PSD a spus că, din această delegaţie, vor face parte trei membri din Biroul permanent şi Comisia pentru învăţământ, în condiţiile în care la Iaşi activităţile se derulează într-un interval de 10 zile. De asemenea, conducerea Senatului a decis, tot ieri, anularea sau amânarea majorităţii deplasărilor care urma să aibă loc în perioada în care se va dezbate moţiunea de cenzură şi în care va avea loc asumarea răspunderii Guvernului în Parlament pentru Legea educaţiei naţionale.

Taguri articol


12